Au fost clipe de panică și flăcări in trafic luni dimineață, la Dej, după ce un autoturism a luat foc.
În jurul orei 06, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier, urmat de incendiu, pe strada Vâlcele din municipiu.
În accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului s-a produs și un incendiu la compartimentul motor al uneia dintre mașini.
Din fericire, persoanele implicate au reușit să se autoevacueze, iar forțele de intervenție au lichidat incendiul în limitele găsite.

Paramedicii SMURD au evaluat la fața locului un bărbat și o femeie, dar din fericire nu s-a impus ca cele două persoane să fie transportate la spital.
Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, iar testările pentru alcool au reieșit negative.
![]()
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
