Intersecția străzilor Mintiului cu Fermei dă bătaie de cap șoferilor dintotdeauna, iar periodic, aici se produc accidente rutiere.
Vizibilitatea este extrem de redusă pentru conducătorii auto care circulă dinspre strada Fermei spre strada Dejului. De multe ori, aceștia sunt nevoiți să avanseze până aproape de mijlocului drumului pentru a vedea dacă se apropie alte autovehicule, în condițiile în care atât în partea dreaptă, cât și în stânga, sunt parcate autovehicule.
O oglindă rutieră a fost amplasată în zonă, însă realitatea demonstrează că aceasta nu rezolvă mare lucru.
Vineri, în jurul orei 15, un șofer care circula pe strada Fermei spre Dejului și care nu a acordat prioritate, a fost luat prin surprindere de apariția unui autobuz încărcat cu peste 40 de muncitori, care circula dinspre strada Mihai Eminescu spre Mintiului.
În urma coliziunii s-au produs doar pagube materiale, dar pasagerii s-au speriat. Aceștia au coborât și au fost preluați de alt autobuz.