Pompierii din cadrul Punctelor de Lucru Jucu și Gherla au intervenit luni în jurul orei 17 la un accident rutier, petrecut pe DN1C, în apropiere de localitatea Bonțida.
La locul accidentului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.
Salvatorii au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, fără persoane încarcerate în acesta. Un bărbat a primit primul ajutor calificat la locul accidentului. Conform primelor evaluări, acesta era conștient și cooperant.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au fost sesizați cu privire la producerea accidentului rutier în jurul orei 16.50.
Din primele cercetări a reieșit faptul că, un bărbat de 82 de ani, din județul Hunedoara, aflat la volanul unui autovehicul, pe fondul altor preocupări de natură a-i distrage atenția, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod.
În urma evenimentului a rezultat rănirea bărbatului de 82 de ani, necesitând îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor de specialitate suplimentare.
În urma testării cu aparatul etilotest, a indicat rezultat negativ.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
