Oboseala la volan ar putea să fie cauza unui accident de circulaţie produs miercuri pe E60, în localitatea Negreni. În jurul orei 10, un şofer care circula cu un Jaguar înmatriculat în Cluj, a pierdut controlul volanului, maşina a părăsit şoseaua şi s-a răsturnat lângă un pod, în Valea Negrii.
La locul accidentului au intervenit pompierii de la ISU Cluj cu autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi unul de Ambulanţă.
Din primele informaţii, s-au înregistrat 4 victime, fiind vorba de o familie cu 2 copii. Acestia au fost transportati la spitalul din Huedin si apoi transferati la Cluj-Napoca.
Bogdan, un cititor Gherla Info aflat în trecere prin zonă, a povestit că un băiat în vârstă de aproximativ 10 ani, aflat în maşină, a fost rănit, fiind preluat de echipajele medicale. „În maşină se mai află mama, pe care pompierii încercau să o scoată din autovehicul când am trecut pe acolo”, a mai povestit cititorul.
- stire in curs de actualizare


Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
