gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
loc de munca fabrica calorifere iclod
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj
politie masina

Acțiune Blitz cu Poliția Rurală Gherla, amenzi, tractor neînmatriculat la Bunești, conducător fără permis la Răscruci

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au desfășurat marți, 7 aprilie, între orele 10-13, o acțiune de tip Blitz, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor care afectează siguranța persoanelor, avutul public și privat, precum și creșterea siguranței rutiere.

Activitățile au vizat diminuarea fenomenului infracțional, impunerea unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului agenților economici, precum și verificarea legalității furnizorilor de servicii de securitate privată.

În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 55 de persoane și au verificat 64 de autovehicule, fiind aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.500 de lei. Dintre acestea, 19 sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul circulației pe drumurile publice, iar o sancțiune a fost aplicată conform Legii privind ordinea și liniștea publică.

Ca măsuri complementare, au fost reținute un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au constatat în flagrant două infracțiuni.

În jurul orei 11, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Mintiu Gherlii au depistat un bărbat din comuna Mintiu Gherlii, în timp ce conducea un tractor pe drumul public DC 172B, în localitatea Bunești, fără a avea montate plăcuțe de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că vehiculul nu este înmatriculat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de Codul penal, persoana fiind cercetată în stare de libertate.

În jurul orei 11.30, polițiștii au depistat în flagrant, în localitatea Răscruci, un bărbat care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a confirmat faptul că acesta nu figurează ca posesor de permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică și creșterii gradului de siguranță rutieră.

foto: arhiva

productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns