Un caz mai controversat de sancționare a unui minor a fost tranșat recent de Judecătoria Gherla, care a decis să transforme o amendă de 495 de lei în avertisment, invocând duritatea sancțiunii, față de gravitatea faptei săvârșite.
În noaptea zilei de 26 august 2024, în jurul orei 00:15, un adolescent se întorcea acasă cu bicicleta, după ce participase la Festivalul Armenopolis. Pe strada Ștefan cel Mare, a fost oprit de un echipaj al Poliției. Potrivit procesului-verbal întocmit de agenți, tânărul a fost surprins vorbind la telefon, în timp ce se deplasa. De asemenea, circula și fără vestă reflectorizantă. Băiatul a fost sancționat pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului.
Mama minorului, considerând excesivă măsura aplicată, a depus o plângere contravențională, în care a susținut că fiul ei ar fi fost hărțuit de cei trei agenți de poliție și s-a întors acasă profund afectat emoțional, tremurând și plângând. De asemenea, aceasta a invocat împrejurările în care s-a produs fapta – o stradă puțin circulată, la o oră târzie, unde nu exista un pericol real – și a arătat că un simplu avertisment ar fi fost suficient.
Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a solicitat respingerea plângerii, susținând legalitatea și temeinicia procesului-verbal și invocând că petenta nu a prezentat suficiente argumente pentru a răsturna prezumția de legalitate a actului de constatare.
După analiza probelor, instanța a reținut că minorul nu a mai avut abateri anterioare și că recunoașterea faptei, regretul exprimat și comportamentul cooperant din timpul procesului au fost elemente ce reflectă un pericol social concret redus. Judecătorul a considerat că sancțiunea aplicată inițial nu era proporțională cu fapta și a decis înlocuirea amenzii cu un avertisment.
„Atingerea adusă valorilor sociale ocrotite este minimă”, se arată în motivarea instanței, care a subliniat caracterul educativ al sancțiunii de tip avertisment, mai ales în cazul minorilor.
Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
foto: arhiva
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
