Peste 18.000 cu cetățeni de vot sunt așteptați duminică, 18 mai, la Gherla, pentru a-și alege viitorul președinte. Aceștia au de ales între finaliștii din primul tur, George Siomon (40,96%) din partea AUR, și Nicușor Dan (20,99%), independent.
Cele 16 secții de votare din Gherla, Băița, Hășdate, Silivaș, s-au deschis la ora 7. În primele 10 minute s-au înregistrat aproape 100 de voturi, iar până la ora 16 prezența la vot a ajuns la 42,2%. La turul I, prezența la vot la aceeași oră a fost de 32%.
Potrivit datelor de la secțiile de votare, s-au înregistrat voturi și pe listele suplimentare. Au votat la Gherla cetățeni din Dej, Cluj-Napoca, Bistrița-Năsăud, dar și din străinătate, chiar din Statele Unite ale Americii.
În jur de 540 de deținuți din Penitenciarul Gherla își exprimă dreptul la vot duminică la urna mobilă.
Potrivit statisticilor, cei mai mulți alegători care au votat la Gherla sunt cuprinși în categoria de vârstă 45-64 de ani. Din numărul total al celor care și-au depus votul în urnă, cei mai mulți sunt bărbați (4000), în timp ce numărul femeilor este de 3800.
Cel mai mare aflux de alegători la secțiile de votare s-a produs în jurul orei 12.30 (aproape 300 de persoane), deși vremea a fost nefavorabilă, cu vânt, ploaie și chiar grindină.
Primarul Ovidiu Drăgan a votat după-amiază, la o secție de la liceul „Ana Ipătescu”.
La nivel național, prezența la vot este sensibil mai ridicată, 40,1%, decât la turul I, care a avut loc pe 4 mai. Județul Ilfov se detașa, la ora 16 cu 57%, iar codaș era județul Vaslui, cu 28%.
La Cluj era o prezență de aproape 50%.
Până la ora acestei știri, la Gherla nu s-au înregistrat evenimente deosebite.
Secțiile de votare se închid la ora 21, când începe numărătoarea voturilor.
Tot la ora 21, Gherla INFO va prezenta primele rezultate ale sondajelor de la ieșirile din secțiile de votare din țară, primele rezultate ale numărătorilor de la Gherla, din comune, din județul Cluj, din țară și din diaspora.
Se estimează ca în jurul orei 22 să se cunoască rezultatele finale la nivel local și județean, iar datele vor fi publicate în timp real pe Gherla INFO.