Toamna a debutat cu noi activități pentru mișcarea etnico-culturală din Gherla. La sfârşitul săptămânii trecute, ansamblul de dansuri armeneşti Hayakaghak, condus de Ursan Esztegar Erika, a participat la tradiţionalul festival multicultural „Alfabetul Convieţuirii” de la Ploieşti, proiect iniţiat de Uniunea Elenă din România.
Aflată la cea de a X-a ediţie, manifestarea artistică ddin Prahova a reunit peste 900 de artişti, reprezentând 50 de ansambluri de dansuri din România şi Grecia, un record în istoria festivalului.
Evenimentul a avut loc pe esplanada Palatului Culturii din centrul Ploieştiului. Festivitatea de deschidere a avut loc în Sala Coloanelor a palatului, în prezenţa oficialităţilor locale şi a oaspeţilor sosiţi cu acest prilej în localitate.
Şirul programelor a început cu parada portului popular, printre reprezentanţii Uniunii Armenilor din România aflându-se şi cei 14 dansatori din Gherla, admiraţi şi apreciaţi de spectatorii prezenţi pe traseu.
Scopul festivalului a fost promovarea dialogului multicultural şi popularizarea obiceiurilor şi a tradiţiilor etniilor. Printre cei care au onorat programul au fost şi dansatorii unui ansamblu din Salonic.
Dansatorii din Gherla au interpretat tradiţionalele jocuri din repertoriul lor, „Sardarapat”, „Im Anune Hayastan E” , „Hzor Hayastan”, „Tsaghkadzori” şi „Vartavar”, cucerind publicul ploieştean, aşa cum au făcut-o şi la precedentele evoluţii de la Suceava, Siret, Cluj-Napoca sau la Craiova.
Cu ocazia festivalului, în sălile Palatului Culturii din Ploieşti a fost vernisată expoziţia „Anadromiki” a artistului Gabriel Grama, cu lucrări realizate în Grecia.
Tot în weekendul trecut Ansamblul de dansuri armeneşti „Hayakaghak” din Gherla a mai onorat şi o manifestarea organizată de sucursala Iaşi a Uniunii Armenilor din România.
Szekely Csaba
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
