gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
locuri de munca iclod fabrica calorifere
casa vanzare gherla pret
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj
fotbal atletic olimpia gherla ariesul mihai viteazu

Atletic Olimpia Gherla a făcut egal cu Arieșul Mihai Viteazu. Armenopolis înfrântă de Unirea Triteni

A fost rece și a plouat pe tot timpul partidei de fotbal dintre echipele Atletic Olimpia Gherla și Arieșul Mihai Viteazu, la meciul etapei 18, jucat sâmbătă pe stadionul din parcul mare al orașului. Gazdele au reușit să obțină doar un egal, deși ocazii au fost pentru un rezultat mai bun.

Partida a început de la ora 15, pe un teren murat, cu aproximativ 100 de spectatori în tribune.

Prima repriză nu a produs surprize și deși gazdele au monopolizat jocul, nu au reușit să deschidă scorul. Abia în minutul 70, Paul Berende, jucător care împlinește peste câteva zile 27 de ani, proaspăt transferat la Gherla de la AS Viile Dejului, a trimis balonul în poarta Arieșului. 10 minute au mai trecut până la egalare, realizată prin golul lui Cătălin Crișan, dintr-o lovitură de la 11 metri.

În minutul 90, Balint ratează dramatic o lovitură de la 11 metri, când balonul lovește bara porții – video

Am dominat meciul de la un capăt la altul. După pauză am ratat câteva ocazii bune și pe o greșeală a apărării, oaspeții au ajuns în careu și după o lovitură de la 11 metri acordată corect, a venit egalarea„, a declarat antrenorul Adrian Trif.

Atletic Olimpia Gherla: Drăgan, Stupinean, Sîmboan P, Popovici, Sîmboan A, Mureșan, Balint, Coldea, Gliga, Dani, Bondor. Au mai intrat: Berende, Codorean, Oancea, Creț.

Meciul juniorilor a avut loc de la ora 11 și s-a încheiat cu victoria gazdelor, cu 5-0.

În etapa următoare, Atletic Olimpia Gherla joacă sâmbătă de la ora 15 în deplasare cu Unirea Iclod.

După 18 etape, Atletic Olimpia se află pe locul 3 în clasamentul AJF, după Sticla Arieșul Turda și CS Florești.

Duminică de la ora 15, pe o vreme la fel de proastă, s-a jucat întâlnirea dintre Armenopolis Gherla și Unirea Tritenii de Jos. Oaspeții au înscris de trei ori în repriza a două prin Pintilie (’46), Podariu (’74) și Delac (’77).

Rezultatele etapei

A.S. VIITORUL Feleacu – A.S. VIILE Dejului 8-1
C.S. Florești – A.S. C.F.R. Dej 4-1
A.C.S. ARMENOPOLIS Gherla – A.C.S. UNIREA Tritenii de Jos 0-3
A.C.S. STICLA ARIEȘUL Turda – F.C. VIITORUL MIHAI GEORGESCU Cluj-Napoca – meci întrerupt în min. 6
A.C.S. C.S.M. Câmpia-Turzii – A.C.S. SPORTING Apahida 0-2
F.C. SOMEȘUL Gilău – A.S. F.C. UNIVERSITATEA 2 Cluj 1-1
A.C.S. VULTURUL Mintiu-Gherlii – A.S. UNIREA Iclod 0-3
C.S. ATLETIC OLIMPIA Gherla – A.C.S. ARIEȘUL Mihai Viteazu 1-1

productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns