Echipa feminină CS Atletic Olimpia Gherla continuă să aducă vești foarte bune. După o deplasare dificilă, fetele au reușit o victorie spectaculoasă, în fața echipei FC Vasas Femina, cu scorul de 2-3, într-un meci de Cupa României, care a ținut răsuflarea suporterilor încordată până în ultimul minut.
„A fost o luptă pe cinste, o demonstrație de unitate, curaj și determinare. Fetele au jucat cu inima, au dat totul pe teren și au arătat, încă o dată, că sunt o echipă valoroasă, în plină ascensiune”, a transmis conducerea clubului la finalul partidei, cu mulțumiri și către parteneri, sponsori și mai ales suporteri, care au fost alături atât în această deplasare grea, cât și pe tot parcursul sezonului. „Cu voi lângă noi, prindem aripi!”
Prin această reușită, Atletic Olimpia Gherla se apropie cu pași mari de semifinalele Cupei României, fiind despărțită de acest obiectiv doar de un singur meci. O singură victorie importantă, care ar însemna enorm atât pentru echipă, cât și pentru municipiu.
Pe lângă parcursul excelent din Cupă, formația din Gherla își menține poziția de lider și în play-out-ul Ligii 1 Feminin, unde continuă să domine clasamentul cu determinare și ambiție.
Următorul meci, acasă
Sâmbătă, 19 aprilie, de la ora 11, suporterii sunt așteptați pe stadionul din parcul mare, pentru un nou duel important în campionat. Fetele vor întâlni echipa Hermannstadt, într-un meci care promite spectacol și emoție.
„Facem un apel către toți suporterii noștri dragi: Veniți în număr cât mai mare, alături de noi, într-o zi de sărbătoare! Avem nevoie de energia voastră, de aplauzele și încurajările voastre. Împreună suntem mai puternici! Hai să facem din tribune o mare de galben și albastru! Hai, Olimpia! Hai, Gherla!”