Echipa de fotbal Atletic Olimpia Gherla merge perfect în play-outul ligii a IV-a Academy. După succesul zdrobitor din prima etapă, împotriva formației Juniorul Cluj-Napoca, elevii antrenorului Paul Stupinean au câștigat și în acest weekend.
La antrenamentul dinaintea meciului de la Cluj-Napoca a fost prezent și arbitrul internațional Istvan Kovacs, iar fotbaliștii din Gherla au profitat de ocazie pentru a-l saluta și a se fotografia împreună.
În cadrul etapei a doua, cu Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca 2, fotbaliștii gherleni au reușit să învingă în deplasare, cu 4-3 (2-2).
În partida disputată pe stadionul Clujana, oaspeții nu au avut nici un jucător pe banca de rezerve, iar tehnicianul Paul Stupinean a jucat tot timpul întâlnirii pe teren, coordonând cu succes coechipierii și obținând o victorie meritată.
Golurile grupării din Gherla au fost înscrise de Dan Sacu și Darius Forogău, ambii reușind câte două goluri.
Prin acest nou succes, Atletic Olimpia s-a instalat pe primul loc în clasamentul play-out, cu 25 de puncte.
În etapa următoare, pe 10 mai, echipa primește vizita vecinilor de la Unirea Iclod, o confruntare mereu cu joc strâns și spectaculos.