Echipajul pirotehnic din cadrul ISU Cluj a desfășurat sâmbătă la orele amiezii o misiune de asanare a unui element de muniție găsit întâmplător, pe raza localității Cătina.
A fost vorba despre o bombă de aruncător, de calibrul 82 de milimetri. Aceasta provine, cel mai probabil, din timpul celui de-al doilea război mondial.
Muniția a fost ridicată în siguranță de către specialiștii ISU și urmează să fie distrusă în cadrul unei misiuni specifice.
Cetățenilor li se reamintește faptul că elementele de muniție rămase de pe urma celor două conflagrații mondiale sunt extrem de periculoase. De cele mai multe ori, acestea sunt descoperite în păduri, pe terenuri agricole sau în timpul diferitelor lucrări. Ca urmare, populația este îndemnată să apeleze imediat numărul 112 în momentul în care sunt găsite elemente de muniție.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
