Consilierii locali din Gherla au fost convocați pe 8 martie la o şedinţa publică extraordinară convocată ,,de îndată”.
Pe ordinea de zi s-au aflat două puncte, ambele legate de proiecte de investiții la liceul „Ana Ipătescu” din Gherla.

1. Referat și proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Construire, extindere, modernizare, amenajare și dotare unități de învățământ în vederea furnizării unor servicii educaționale de calitate, în special a celor de tip afterschool”.
Imobilul care face obiectul proiectului se află în Municipiul Gherla, fiind încadrat prin P.U.G. în intravilan, în interiorul zonei protejate a centrului istoric, zona de învățământ. Proiectul de investiții vizează construirea, modernizarea, amenajarea și dotarea de spații educaționale, administrative, de tranzit cu funcțiuni specifice precum:
• Subsol: cantină (3 săli de mese, spațiu de depozitare, vestiare și grupuri sanitare, ș. a.);
• Parter: zonă administrativă (sală profesorală, direcțiune, secretariat, birouri și laboratoare de informatică, grupuri sanitare s.a;
• Mansardă: spații îngrijiri materiale, săli de clasă, grupuri sanitare ș.a;
• Corp CA: săli de clasă, spații de tranzit,s.a;
• Corp CB: laboratoare și spații activități, spații festivităti, bibliotecă. Elevii, personalul didactic si auxiliar, personalul medical vor beneficia de dotări specifice precum: calculatoare, laptopuri, table interactive, ecrane de proiecție, birouri, catedre, dotări specifice pentru laboratorul de chimie, fizică s.a, mobilier specific pentru sălile de clasă, etc.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea serviciilor educaționale în vederea reducerii abandonului școlar și eficiențizării educației în municipiul Gherla.
Obiectivul specific este îmbunătățirea serviciilor educaționale, în special a celor de tip afterschool prin extinderea, modernizarea, amenajarea, dotarea Liceului Teoretic ,,Ana Ipătescu” din municipiul Gherla.
Lucrările vor consta în modernizarea, amenajarea și mansardarea corpului C1, care în prezent are regimul de înălțime S+P și o suprafață construită la sol de aproximativ 821 mp. Totodată corpul C1 va fi extins cu două tronsoane pe latura nord-estică a parcelei. Cele două tronsoane vor avea regimul de înălțime Ctr+P+2E și o suprafață construită la sol de aproximativ 488,07 mp.
Proiectul propune modernizarea și mansardarea clădirii C1(Sp+P) existentă și amenajarea spațiului de la subsolul clădirii sala de mese și spațiu de servire pentru mâncare elevi în regim catering, la parter zona administrativă, 2 laboratoare informatică împreună cu un cabinet de informatician, casa scării, la mansardă, cabinet medical, sala de tratament și izolator, laborator fonetică și 5 săli de clase.
Deasemenea se va extinde corpul C1 cu două corpuri CA și CB cu regim de înălțime Cterm+P+2E alipite de calcanul existent al C1 se va uni cu clădirea C2(S+P+2E) și va merge în continuarea calcanului existent C2 cu încă un tronson- corp CC paralel cu clădirea C2 spre sala de sport.
Funcțiuni corp CA- săli de clasă:
– Parter și etaj 1: 2 săli de clasă și circulații ce unesc corpul A de corpul C1 : casa scării ce leagă cele trei niveluri și asigură trecerea spre tronsonul CB.
– Etaj 2: 2 săli de clasă și circulații aferente, casa scării ce leagă cele 3 niveluri propuse și asigură trecerea spre tronsonul CB.
Funcțiuni corp CB- laboratoare și spații activități:
– Parter: spațiu comun ce asigură accesul în tronsonurile corp CB și C2 și face tranziția spre corpul CC care nu face obiectul prezentului proiect. Spațiu de relocare și socializare și laborator fizică.
– Etaj 1: spațiu festivității, zona de circulații perimetrale pentru a lega cele trei corpuri CB, C2 și CC și laborator de chimie.
– Etaj 2: biblioteca, zona de circulații perimetrale pentru a lega cele trei corpuri CB, C2 și CC, cât și laboratorul de biologie.
Prezenta documentație face parte dintr-un proiect care se depune în vederea obținerii unei finanțări nerambrusabile în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021 – 2027, obiectiv de politică 4 : O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului European al drepturilor sociale, Prioritatea 6 : O regiune educată, Obiectivul Specific 4.2 : Îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluziune în educație, formarea și învățarea pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea Infrastructurii accesibile inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online.
Termenul de închidere a apelului este de 11 martie 2024, 0ra 10.00, astfel că se impune adoptarea unei hotărâri de consiliu local într-o ședință extraordinară convocată de îndată, document obligatoriu pentru depunerea cererii de finanțare.
2. Referat și proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului ,,Construire, extindere, modernizare, amenajare și dotare unități de învățământ în vederea furnizării unor servicii educaționale de calitate, în special a celor de tip afterschool” și a cheltuielilor legate de proiect.
În referat se menționează că proiectul propus vine în contextul în care comunitatea gherleană se confruntă cu realități evidente, precum: nivel scăzut de educație a comunității, unități școlare dotate insuficient cu echipamente moderne, lipsa serviciilor de afterschool, lipsa spațiilor adecvate pentru servirea mesei și a desfășurării activităților specifice programelor ,,școală după școală”.
Prin acest proiect, infrastructura educațională a Liceului Teoretic ,,Ana Ipătescu”, în suprafață de 1309 mp, va fi extinsă, modernizată și dotată corespunzător în vederea desfășurării de servicii educaționale cu precădere de tip afterschool de calitate.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea serviciilor educaționale în vederea reducerii abandonului școlar și eficiențizării educației în municipiul Gherla.
Obiectivul specific este îmbunătățirea serviciilor educaționale, în special a celor de tip afterschool prin extinderea, modernizarea, amenajarea, dotarea Liceului Teoretic ,,Ana Ipătescu” din municipiul Gherla.
Valoarea totală a proiectului este de 29.186.070,63 lei, inclusiv TVA. Valoarea totală a contribuției de 2% din valoarea eligibilă a proiectului este în cuantum de 583.721,42 lei, inclusiv TVA.
Proiectul se depune pentru obținerea unei finanțări nerambursabile în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, Obiectiv de politică 4: O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale, Prioritatea 6: O regiune educată, Obiectivul specific 4.2: Îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluziune în educație, formare și învățarea pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online.
Termenul de închidere a apelului de proiecte este 11 martie 2024, ora 10, astfel se impune obținerea unei hotărâri de Consiliu local în regim de urgență, document obligatoriu pentru depunerea cererii de finanțare.
***
Cele două proiecte au fost adoptate cu votul unanim al celor 19 consilieri locali prezenți la ședință
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
