Pompierii au fost alertați vineri după-amiază într-un caz de copii căzuți în apă, la Gherla. Din primele informații, în zona străzii Pescarilor, doi copii ar fi căzut în apa Someșului Mic. Potrivit informațiilor de la fața locului, un copil a reușit să iasă din apă, iar celălalt este căutat de echipajele de intervenție.
La fața locului au fost alocate o autospecială cu modul de descarcerare, autospeciala scafandrilor cu o barca de salvare, precum și un echipaj SMURD. Eforturile de căutare sunt desfășurate în colaborare cu echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean si ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Gherla.
Oamenii povestesc că la un moment dat, un copil care se juca pe gheață ar fi căzut în apă. Un tânăr de aproximativ 15 ani a sărit în apă după el, alături de o altă persoană și a reușit să îl scoată, aflând apoi că mai este încă un copil care a ajuns în apă. Deocamdată acesta nu a fost găsit.
Localnicii spun că ambii copii au 4 ani.
Copilul găsit a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital.
La fața locului se intervine cu o barcă pneumatică, iar un scafandru efectuează căutări sub apă, printre ghețuri.
ACTUALIZARE
În jurul orei 15, Poliția municipiului Gherla a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la un incident petrecut în zona digului râului Someșul Mic din municipiul Gherla. Din primele informații, doi minori, cu vârste de 4, respectiv 5 ani, s-ar fi dat pe un derdeluș de pe malul râului, moment în care ar fi căzut în apă.
Un minor de 9 ani, care ar fi observat momentul în care cei doi copii ar fi fost luați de apă, s-ar fi deplasat imediat în apropierea primelor locuințe din zonă, unde ar fi alertat persoanele aflate acolo pentru a interveni. Astfel, un tânăr de 17 ani a reușit să-l scoată din apă pe minorul de 5 ani.
Minorul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
![]()
ACTUALIZARE 18.50
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
