gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
locuri de munca iclod fabrica calorifere
casa vanzare gherla pret
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj spatiu comercial apartament vanzare gherla
copii colindat biserica gherla

Copiii corului ,,Anima” din Gherla continua tradiția: la colindat, la instituții publice din oraș – VIDEO

Corul de colindători ,,Anima” din Gherla continuă tradiția de a duce prin colind vestea Nașterii Domnului la principalele instituții din municipiu.

Acțiunea grupului de copii are loc pentru al treilea an consecutiv. Corul este îndrumat de preotul Fabian Seiche de la Parohia Ortodoxă Gherla I și de folkista Camelia Hodiș.

Între 20-23 decembrie, copii de toate vârstele, elevi de la școlile din oraș, și-au unit vocile in interpretarea colindelor tradiționale.

Au pornit de la Primăria Municipiului Gherla, unde au fost primiți și recompensati cu daruri dulci de primarul Ovidiu Drăgan, ca in fiecare an, cu multă căldură.

copii colindat primarie gherla

Colindele au răsunat apoi la instituții de bază ale comunității: Poliția Municipiului Gherla, ADP, Spitalul Municipal, Protopopiatul Ortodox și Administraţia Finanţelor Publice Gherla.

copii colindat anaf gherla

Duminică, 23 decembrie 2023, în ajun de Crăciun, copiii au participat la concertul de colinde, desfășurat anual la Parohia Ortodoxă Gherla I. Aici s-au întâlnit cu elevii din clasa a II-a Step by Step, Clasa Românașilor, de la Școala Nr.1 Gherla, îndrumați de prof. Adelina Țânțaș și Andreea Nicula, iar la final, cu Moș Crăciun.

copii colindat biserica gherla

Colindătorii s-au bucurat de apreciere, dar și de micile atenții oferite cu drag, peste tot. S-au despărțit cu promisiunea că se vor reîntâlni și vor duce tradiția și pe mai departe.

copii colindat spital gherla

Fie ca bucuria Nașterii lui Hristos să o păstrăm vie în sufletele noastre în fiecare zi din anul care vine și să răsune intre noi, oamenii, glasul colindelor care ne amintesc de Crăciunul copilăriei noastre:
,, Din an în an sosesc mereu
La geam cu Moş Crăciun,
E ger cumplit, e drumul greu,
Da-i obicei străbun.
Azi cu strămoşii cânt în cor
Colindul sfânt şi bun,
Tot Moş era şi-n vremea lor
Bătrânul Moş Crăciun.

E sărbătoare şi e joc
În casa ta acum,
Dar sunt bordeie fără foc
Şi mâine-i Moş Crăciun.
Acum te las fii sănătos
Şi vesel de Crăciun.
Dar nu uita când eşti voios
Creştine să fii bun.”

prof. Corina Buta

productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns