Cu o zi înainte de începerea facultății, un incendiu s-a declanșat la un cămin studențesc din Cluj-Napoca.
Apelul pentru ajutor la numărul de urgență 112 s-a dat în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu puțin timp înaite de ora 02. Incendiul se manifesta la un cămin studențesc de pe strada B.P. Hașdeu.
Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca, cu cinci autospeciale pentru stingerea incendiilor, două autoscări, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În momentul sosirii pompierilor la locul solicitării, pompierii au găsit obiectele și bunurile dintr-o cameră, situată la etajul V al căminului 17, cuprinse în totalitate de flăcări, cu pericol de extindere la încăperile învecinate.
Cea mai mare parte, din totalul celor aproximativ 200 de studenți cazați în cămin la momentul respectiv, s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de pompieri.
S-a constituit imediat un dispozitiv de stingere din interior a incendiului, concomitent cu verificarea tuturor încăperilor din imobil de către echipajele de pompieri. Astfel, au mai fost găsiți în camere și evacuați un număr de 13 studenți, care au fost consultați ulterior de către echipajele SMURD și SAJ. Trei dintre aceștia au necesitat administrarea de oxigen, însă pentru nici unul nu s-a impus transportul la spital.
Intervenția pompierilor a lichidat în scurt timp flăcările, fiind împiedicată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite.
Apoi s-a acționat pentru înlăturarea efectelor secundare și cercetarea cauzelor probabile a incendiului.
imagini: Lankan Rider in Romania, ISU Cluj
Împreună cu personalul administrativ al universității se caută acum soluții pentru relocarea studenților a căror camere au fost deteriorate de flăcări și degajările de fum.
ACTUALIZARE
Duminica dimineață au fost finalizate cercetările preliminare privind cauza probabilă a incendiului din căminul studențesc, fiind stabilit faptul că este o vorba despre o cauză de natură electrică, cel mai probabil fiind vorba despre suprasolicitarea unei prize, respectiv conductor electric defect.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
