De la un baron sângeros, la un nume de familie din Gherla. Povestea neașteptată a numelui Dujardi. Planuri pentru conacul artistocratului din Coasta

Un nume cu rezonanță aristocratică, dar cu o istorie întunecată, este purtat astăzi de o familie din Gherla. Dujardi – o variantă a numelui franțuzesc Dujardin – a ajuns, în mod surprinzător, de la o familie nobiliară din secolul al XVIII-lea, la oameni obișnuiți din Transilvania de azi.

Unul dintre membrii familiei, Edmund Dujardi, preot, spune că originile sale ar putea fi legate de satul Puini, din comuna Geaca. Legătura cu baronul de la Coasta rămâne însă mai degrabă una de nume decât de sânge.

„E posibil să ne fi luat numele de la sângerosul baron din Coasta (comuna Bonțida). Sunt slabe șanse să fim descendenți direcți. Cel mai probabil, strămoșii mei au fost muncitori pe terenurile lui. Pe vremea aceea, administrația atribuia nume oamenilor după meseriile lor sau după stăpânul moșiei”, explică acesta.

Astfel, dacă nume precum Kovács (fierar), Molnár (morar) sau Szabó (croitor) indicau ocupația, în cazul țăranilor fără meserie clară, aceștia erau trecuți în registre cu numele proprietarului domeniului. „Cum în limba maghiară nu prea sunt nume terminate în ‘n’, a apărut forma Dujardi sau Duzsardi, în funcție de etnia celui care completa actele”, mai spune Edmund.

Astăzi, numele se regăsește în mai multe orașe din Transilvania – Dej, Cluj-Napoca, Satu Mare – iar la Gherla sunt cinci membri ai familiei: Ioan, Andrei, Felicia, Edmund și Edmund-Andrei.

foto principală: Andrei Dujardi la conacul Dujardin

Baronul Dujardin – o figură sumbră a Transilvaniei

Originea numelui duce înapoi la baronul Iosif (József) Dujardin, un nobil de origine franceză stabilit în Transilvania, descris de istoricul gherlean Gabriel-Virgil Rusu în volumul Poveștile Transilvaniei (Editura Eikon) drept un personaj „sinistru și de tristă amintire”.

Stăpân al domeniului din Coasta, baronul a rămas în istorie pentru cruzimea sa extremă. Potrivit documentelor vremii, acesta și-ar fi supus iobagii la torturi greu de imaginat: bătăi, mutilări, smulgerea dinților sau a unghiilor, iar unii dintre țărani ar fi murit în chinuri. Mărturiile consemnate în timpul procesului vorbesc și despre violențe sexuale și crime menite să reducă la tăcere eventualii martori.

Acuzațiile oficiale au inclus uciderea a 14 iobagi – fapte pentru care legislația habsburgică prevedea pedeapsa capitală. După un proces care a durat șase ani, baronul a fost condamnat la moarte prin tragere pe roată. Nu a mai ajuns însă la execuție: în 1771, s-a sinucis în închisoare, folosind otravă strecurată, potrivit relatărilor, chiar de fiica sa.

Conacul baronului, readus la viață

La mai bine de două secole de la acele evenimente, numele Dujardin revine în atenția publică, de această dată într-un context diferit. Consiliul Județean Cluj a anunțat joi că a emis autorizația de construire necesară pentru restaurarea și reabilitarea Conacului Dujardin din satul Coasta, comuna Bonțida.

Proiectul urmărește punerea în valoare a clădirii baroce din secolul al XVIII-lea și includerea acesteia în circuitul turistic regional și național.

„Reabilitarea acestui conac baroc reprezintă mai mult decât o intervenție în ziduri și amenajări, fiind, de fapt, o investiție în identitatea și memoria comunității locale. Odată cu repunerea în circuitul turistic a acestui monument de arhitectură, alături de castelele familiei nobiliare Bánffy de pe raza comunei Bonțida, va crește atractivitatea întregii zone și vor apărea noi oportunități de dezvoltare locală”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În prezent, clădirea principală, cu o suprafață utilă de 213 mp, se află într-o stare avansată de degradare, afectată de infiltrații, crăpături și lipsa tencuielilor.

Investiția, în valoare de peste 10,6 milioane de lei, va fi realizată de Primăria Bonțida din fonduri europene și include lucrări de consolidare, refacerea șarpantei, eliminarea umidității, montarea unei noi învelitori și amenajarea terenului.

Conacul Dujardin, ridicat în secolul al XVIII-lea și intrat în posesia baronului în 1748, a fost naționalizat în 1962 și transformat în școală primară până în 2010, după care a fost abandonat.

Astăzi, locul încărcat de o istorie sumbră se pregătește pentru un nou început – unul în care trecutul nu este uitat, ci reinterpretat și integrat într-o poveste mai amplă a patrimoniului transilvănean.