gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
locuri de munca iclod fabrica calorifere
casa vanzare gherla pret
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj spatiu comercial apartament vanzare gherla
sedinta consiliul local gherla

Delegații din Gherla invitate la Forchheim și Yzeure. Participă și două ansambluri populare

Primarii din Forchheim (Germania) și Yzeure (Franța) au adresat municipalității din Gherla invitații de participare la aniversarea a 25, respectiv 30 de ani, de la înfrațirile dintre localități.

Prima invitație, din Forchheim, este pentru trei persoane, perioada 13-15 iunie 2025, iar a doua, pentru patru persoane, în perioada 4-6 iulie 2025.

Potrivit unor proiecte de hotărâri, votate marți de consiliul local, s-au aprobat deplasarea delegațiilor în străinătate, iar primarul Ovidiu Drăgan este împuternicit să nominalizeze membrii delegațiilor.

Alte două proiecte votate la aceeași ședință de consiliu local au aprobat încheierea a două protocoale, între Municipiul Gherla și Asociația „Dansatorii de pe Someș”, respectiv Asociația Culturală „Valea Someșului”.

Prin protocolul de colaborare, municipiul Gherla va asigura cheltuielile de transport și cazare, după caz, ale membrilor Asociației Dansatorii de pe Someș (30 de persoane) și pentru membrii Asociației Valea Someșului (25 de persoane).

Cele două asociații vor reprezenta Municipiul Gherla la festivitățile din Forchheim (Dansatorii de pe Someș) și Yzeure (Valea Someșului), unde vor susține programe artistice, prin care vor prezenta publicului german și francez cultura tradițională din zona Gherlei.

Proiectele au fost votate în unanimitate de consilierii locali.

foto: primăria Gherla

productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns