Sindicatul din Învățământ Gherla are un nou președinte, după ce fostul președinte și-a dat demisia.
Ciprian Câmpean, profesor de religie la liceul „Ana Ipătescu”, a fost președinte al sindicatului din anul 2017, preluând funcția de la profesorul Grigore Tarța. „În perioada cât s-a aflat la conducere, a reprezentat interesele cadrelor didactice din Gherla și a contribuit la menținerea unui dialog constant între membrii de sindicat și instituțiile relevante din sistemul educațional”, se arată într-un comunicat. Din fosta conducere au mai făcut parte vicepreședintele Livia Mureșan și Monica Beldean (membru).
Ca urmare a demisiei a fost depusă o singură candidatură pentru funcția de președinte, cea a profesorului de istorie Riti József Attila, de la liceul „Kemeny Zsigmond”. Acesta va conduce sindicatul, alături de vicepreședintele Aura Buju și Ramona Mărginean (membru).
Comisia de cenzori, în noua componență, este formată din Mihaela Dani și Mihaela Szabo.
„Noua conducere își asumă continuarea activității sindicale în sprijinul membrilor, cu accent pe apărarea drepturilor profesionale, îmbunătățirea condițiilor de muncă și consolidarea comunicării interne. De asemenea, se dorește menținerea unui dialog deschis cu autoritățile locale și cu instituțiile din domeniul educației. Sindicatul din Învățământ Gherla îi mulțumește domnului Campean Ciprian pentru activitatea desfășurată în ultimii nouă ani și pentru implicarea constantă în viața organizației. În același timp, adresăm felicitări noului președinte, Riti József Attila, precum și întregii echipe de conducere, și le dorim mult succes în activitatea sindicală, în beneficiul membrilor și al comunității educaționale locale”, se mai arată în comunicatul prezidiului de conducere al Sindicatului din Învățământ Gherla.
Noul președinte va ocupa funcția timp de un an, în 2027 fiind programate alegeri la termen.
Sindicatul din Învățământ Gherla are aproximativ 370 de membri și este este afiliat la SLIPC și FSLI, cea mai mare federație din țară, cu 150.000 de membri.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
