Doi tineri, cu vârste de 19 și 20 de ani, din comuna Cășeiu, ar fi pătruns la data de 20 noiembrie, la miezul nopții, prin efracție, într-o casă unde locuia o femeie de 82 de ani.
Cu amenințări, acte de violență, folosind un cuțit, cei doi ar fi sustras dintr-un corp de mobilier suma de 1.700 de lei. Apoi au tulit-o.
Poliția din Dej a fost sesizată despre cele întâmplate a doua zi la amiază. Activitățile investigativ-operative au condus identificarea celor doi tineri.
S-a emis mandat de percheziție la domiciliul lor, iar ca urmare, au fost găsite și identificate sume de bani și bunuri cu valoare probatorie, prejudiciul fiind recuperat în proporție de 75%.
În baza mandatelor de aducere, tinerii au fost conduși la sediul Poliției Dej în vederea continuării cercetărilor. Au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, iar apoi, judecătorii din Dej au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.