Gherla se pregătește pentru o nouă ediție a Zilelor Municipiului, programată în perioada 28–30 august 2026. Cunoscut în ultimii ani sub denumirea de Festivalul Armenopolis, evenimentul va avea loc în centrul orașului și în Parcul Mare, organizatorii – Primăria și Consiliul Local Gherla – anunțând un program variat, destinat unui public cât mai larg.
În luna mai, Consiliul Local a aprobat organizarea manifestării sub titulatura „Armenopolis Majorettes Fest”, în contextul în care, în aceeași perioadă, la Gherla este programată o competiție de majorete cu participare europeană.
Una dintre principalele atracții ale festivalului rămân concertele. Printre artiștii confirmați până acum se numără Mira, care va susține un recital de aproximativ o oră în seara zilei de sâmbătă, 29 august. Artista de 31 de ani, originară din Gorj, a devenit cunoscută publicului larg după participarea la emisiunea TV Vocea României, unde l-a avut mentor pe Marius Moga.
Ea și-a construit cariera în zona pop și dance-pop, remarcându-se prin colaborări cu artiști și producători cunoscuți din industria muzicală românească. De-a lungul anilor a lansat hituri care au acumulat milioane de vizualizări pe platformele online.
Pe afișul festivalului se regăsește și The Urs, care va urca pe scenă alături de un band duminică, în ultima zi a evenimentului.
Artistul este originar din Republica Moldova, iar stilul său îmbină pop-ul modern cu influențe folk și versuri puternic emoționale. Numele de scenă „The Urs” provine de la porecla „Ursu”, primită de la prieteni. Versurile sale, centrate pe iubire, dor și vulnerabilitate, l-au făcut foarte popular în rândul publicului tânăr. În interviuri a vorbit deschis despre perioade dificile din viața sa, inclusiv despre lupta cu depresia, experiențe care se regăsesc adesea în tematica pieselor sale.
Autoritățile locale continuă și în acest an demersurile pentru atragerea de sponsori care să contribuie la acoperirea unei părți din costurile organizării festivalului, după modelul aplicat și la ediția precedentă.
Programul complet al Festivalului Armenopolis 2026 urmează să fie anunțat în perioada premergătoare evenimentului.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
