Lucrările de renovare energetică a fostei creșe de pe strada George Coșbuc din Gherla se apropie de final, după o investiție de 2,3 milioane de lei finanțată prin PNRR. Deși inițial s-a luat în calcul redeschiderea creșei, administrația locală spune că imobilul va primi o altă destinație, existând deja mai multe entitități stituții interesate să folosească spațiile.
Contractul de execuție a fost încheiat de Primăria Gherla în 2024. În urma licitației, lucrările au fost câștigate de firma Valex Orizont SRL din Baia Mare. Șantierul a fost deschis în noiembrie 2024, iar termenul de execuție, stabilit la 24 de luni, se apropie de final.
foto: noiembrie 2024, începerea lucrărilor


Clădirea are o încărcătură aparte în istoria orașului. A fost prima creșă construită la Gherla, în 1974, într-o perioadă în care natalitatea era în plină creștere, iar concediul de maternitate dura doar trei luni. În acei ani, copiii ajungeau la creșă de la o vârstă foarte fragedă, iar necesitatea unor astfel de unități era determinată atât de realitățile sociale, cât și de cele economice. Tot în 1974 a fost construită și cea de-a doua creșă din municipiu, pe strada Plugarilor.
Importanța acestor unități reiese și din documentele vremii. În cadrul unei adunări a Combinatului de Prelucrare a Lemnului din Gherla, desfășurată în 1970, s-a susținut înființarea unei creșe destinate salariatelor întreprinderii. Conducerea aprecia că o astfel de investiție ar reduce semnificativ concediile medicale ale mamelor și, implicit, absențele din producție.
După 1990, situația s-a schimbat radical. Prelungirea concediului pentru creșterea copilului la doi ani și scăderea natalității au dus la diminuarea continuă a numărului de copii înscriși, iar cele două creșe din Gherla și-au încetat treptat activitatea. Spațiile au fost preluate pentru alte activități – cabinet medical, sală de culturism și fitness.


La un moment dat s-a discutat despre redeschiderea fostei creșe de pe strada Coșbuc. Între timp însă, municipiul a construit o creșă nouă în zona Parcului Mare, lângă stadion, astfel că vechea clădire va avea o altă utilizare.
Primarul Ovidiu Drăgan a declarat, într-o emisiune la Radio Fir, că destinația imobilului va fi stabilită după recepția lucrărilor. Potrivit edilului, readaptarea clădirii pentru funcționarea unei creșe ar fi dificilă, deoarece normele actuale prevăd ca grupele de copii mici să fie amenajate la parter, în timp ce vechea configurație avea sălile pentru copii la etaj, iar la parter funcționau spațiile administrative.
„Sunt vreo trei-patru entități care solicită spațiu pentru diferite activități. Sunt solicitări din partea unei asociații a pensionarilor, jandarmii nu au astăzi un spațiu adecvat, poliția locală la fel. Încercăm să facem loc pentru mai multe activități, ar fi benefic, dar aceasta ar mai presupune intervenții în funcționalitatea clădirii”, a declarat primarul.
Decizia finală va fi luată după încheierea investiției, evaluarea tuturor solicitărilor, iar destinația urmează să fie stabilită printr-o hotărâre de consiliu local.

În ce privește fosta creșă de pe strada Plugarilor, clădirea este dezafectată și se degradează pe zi ce trece. Aceasta se află în prezent în administrarea Ministerului Sănătății. Încercarea de a o transfera în proprietatea municipiului Gherla, pentru a fi renovată și a căpăta o nouă destinație, nu a avut succes, deși demersuri s-au făcut până la nivelul secretarului ministrului, a explicat administratorul public Paul Măhălean. „Există din păcate o birocrație care a blocat pașii pentru recuperarea acestui spațiu. Ar fi nevoie de o hotărâre de guvern în acest sens, însă la locația respectivă sunt probleme de natură topografică și juridică. Totul s-a blocat la Direcția de Sănătate Cluj”. În aceste condiții, speranțele de valorificare a clădirii în viitorul apropiat sunt aproape nule.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
