Nu e uşor să joci împotriva unei echipe, care pe lângă faptul că dispune de resurse financiare superioare, are şi o pepinieră dein vidiat.
Este vorba despre junioarele U15 de la Gloria 2018 Bistriţa, cu care au jucat fetele de la Atletic Olimpia în cadrul etapei a 7-a a campionatului acestei vârste. Desfăşurată pe un teren deosebit de greu, cu noroi, întâlnirea de pe stadionul din parc s-a terminat cu victoria scontată a trupei bistriţene cu 3-1 (2-0). Nici gazdele nu au fost mai prejos, în multe momente ale jocului ridicându-se la nivelul adversarilor. Portarul grupării gherlene, Amalia Costea a avut câteva intervenţii reuşite, însă nici apărarea nu poate fi criticată. Golul gazdelor a fost marcat de atacantul Denisa Moldovan.
Atletic Olimpia a început confruntarea de la sfârşitul săptămânii trecute în alcătuirea: Costea – Morari, Malata, Bogdan, Tasnadi – Mesarăş, Litta – Sălăgean, Pastor, Hodiş – Denisa Moldovan. A mai jucat Lengyel.
În seria a 6-a a campionatului U15, pe primul loc se află Gloria 2018 Bistriţa cu 21 de puncte, urmată de Atletic Olimpia Gherla cu 9 puncte.
În etapa următoare, vineri 17 martie 2023, fetele din Gherla evoluează în deplasare, la Sibiu împotriva echipei locale AS FC Interstars.
Szekely Csaba
foto: Claudiu Capră
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
