Atletic Olimpia Gherla a reluat întrecerile din Liga a IV-a după minivacanța de Paște, cu un test dificil în deplasare. Sâmbătă, de la ora 11:00, gherlenii au întâlnit formația Victoria Viișoara, așezată confortabil pe podiumul clasamentului.
Prima repriză a fost una echilibrată, fără modificări pe tabela de marcaj, cele două echipe reușind să se anihileze reciproc. După pauză însă, jocul s-a animat considerabil, iar gazdele au reușit să se impună în cele din urmă cu scorul de 2-1. Golul formației din Gherla a fost marcat de Alexis.
La finalul partidei, antrenorul Paul Bărăian a avut un discurs dur, contestând maniera de arbitraj: „Astăzi nu vorbim doar despre o înfrângere, ci despre un rezultat viciat clar. Ceea ce s-a întâmplat pe teren nu are legătură cu spiritul fair-play-ului. Am avut două penalty-uri evidente, care nu ne-au fost acordate. Două faze clare, ignorate complet. În schimb, arbitrajul a fost într-o singură direcție pe toată durata meciului. Este greu să accepți astfel de decizii, când munca băieților este compromisă în asemenea mod. Mai grav, unul dintre jucătorii noștri a terminat meciul plin de sânge, fără ca aceste intervenții dure să fie sancționate corespunzător. Asta ridică semne serioase de întrebare. Îmi asum înfrângerea atunci când ea vine corect, dar astăzi a fost furt pe față, iar astfel de lucruri nu ar trebui să existe în fotbal. Vom merge mai departe, mai uniți și mai determinați, dar cerem respect pentru munca noastră și pentru acest sport.”
Echipa de start a Atletic Olimpia Gherla a fost: Checicheș, Stretea, Sabadâș, Pop, Forogău, Angeru, Bucșă, Tothăzan (căpitan), Sălăgean, Farcaș, Dîrjan.
În aceeași etapă, sâmbătă, de la ora 19, este programată partida dintre Viitorul Mihai Georgescu Cluj-Napoca și Someșul Gilău.
Pentru Atletic Olimpia Gherla urmează încă un meci în campionat, împotriva formației Viitorul Mihai Georgescu Cluj-Napoca. Partida este programată pentru săptămâna viitoare, data exactă urmând să fie stabilită marți.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
