Unirea Principatelor Române reprezintă unul dintre momentele fundamentale ale istoriei naționale, piatra de temelie a statului român modern. Actul istoric realizat în secolul al XIX-lea, prin voința politică și solidaritatea românilor din Moldova și Țara Românească, a deschis drumul către afirmarea identității naționale, consolidarea instituțiilor și obținerea independenței. Unirea nu a fost doar un gest politic, ci expresia unei aspirații colective către unitate, libertate și demnitate națională.
În acest spirit, Primăria și Consiliul Local Gherla, în parteneriat cu Casa de Cultură Gherla, organizează spectacolul festiv „Hora Unirii”, un eveniment dedicat marcării Zilei Unirii Principatelor Române. Manifestarea va avea loc sâmbătă, 24 ianuarie 2026, de la ora 17:00, la Casa de Cultură din Gherla, reunind pe aceeași scenă artiști, ansambluri și formații reprezentative pentru viața culturală locală și regională.
Programul artistic va fi susținut de Corala Magna și Fanfara Municipală Gherla, dirijate de Vasile Chiș, alături de Grupul „Excelsior”, coordonat de Marius Guță. Publicul se va bucura și de momente de recitare, oferite de Radu Macarie, precum și de interpretarea sopranei Lidia Șom. De asemenea, Orchestra „Ardealul”, sub bagheta dirijorului Mihai Emil, va completa atmosfera festivă.
Pe scenă vor urca și numeroși soliști: Maria Trifan, Cecilia Coloji, Raisa Rus, Andreea Tomșea, Cosmin Dorca, Sebastian Urian și Antonia Lapohos, care vor aduce în fața publicului momente muzicale variate, dedicate spiritului unirii. Tradițiile populare vor fi reprezentate de Ansamblul Folcloric „Valea Someșului” (coord. Ilie Țegean) și Ansamblul Folcloric „Dansatorii de pe Someș” (coord. Emil Bodea).
La finalul spectacolului, organizatorii invită toți participanții la Hora Unirii, care se va desfășura în fața Casei de Cultură, un gest simbolic ce reunește comunitatea într-un cerc al solidarității și al memoriei istorice.
Accesul la spectacol este liber, iar organizatorii adresează tuturor invitația de a participa la eveniment.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
