Joi seară, Judecătoria Târgu Mureș a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, dispunând măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de cântărețul de muzică populară Cristian Pomohaci, în vârstă de 57 de ani. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol comis asupra unui minor și agresiune sexuală.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 2024–2026, cel în cauză ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a unor persoane minore de sex masculin, întreținând raporturi sexuale cu acestea, în schimbul unor sume de bani și al altor beneficii materiale.
La data de 3 iunie 2026, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în municipiul Târgu Mureș.
În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și ridicate mai multe sume de bani, în diferite valute, a căror valoare totală este estimată la aproximativ 2 milioane de euro.
La data de 3 iunie 2026, bărbatul de 57 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș, iar astăzi instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale și pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt și de drept.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
În urmă cu nicio săptămână, interpretul a participat de Rusalii la sărbătoarea „Împănatul boului”, de la Mintiu Gherlii. De-a lungul timpului a susținut recitaluri și la Gherla, la Zilele Municipiului, la târgul „Produs de Cluj” și la alte evenimente locale.
În 2019 a filmat un videoclip la Gherla, intitulat „La Gherla la ferestruică”:
La Gherla la ferestruică
Mândru-mi cântă o turturică
Și-mi cântă numa de jele
Că-s aici după zăbrele
![]()
foto principală: arhiva
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
