În data de 15 martie, în jurul orei 2,45, pe DJ 109 B, în localitatea Fundătura, pe direcţia de mers Lujerdiu spre Iclod, C. Calin, de 28 ani, din Gherla, conducând autoturismul marca Ford Mondeo, deşi nu poseda permis de conducere de nici o categorie, după ce a ieşit din curtea unei discoteci, a acroşat auto marca Seat, condus regulamentar de S. Adrian, părăsind în grabă locul accidentului şi după circa 500 m parcurşi în viteză, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.
După ce a fost scos din autoturism, avariat în proporţie de 50%, acesta a fugit şi de această dată de la locul accidentului, fiind depistat de organele de poliţie pe un teren arabil, la circa 600-700 m de locul unde a abandonat autoturismul.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, indicând valoarea de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Gherla unde i s-au recoltat două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
In cauza s-a intocmit dosar penal acestuia pentru savarsirea Infractiunilor prev. si ped. de art. 86 alin. 1, art.87 alin.1, art.89 alin.1 din O.U.G. 195/ 2002 Rep..
În acelaşi dosar este cercetat şi proprietarul autoturismului marca Ford Mondeo, R. Ovidiu, de 38 ani, din Gherla, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 86 alin. 3 din O.U.G. 195/2002, informează IPJ Cluj.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
