Sâmbătă, 27 iunie, secretarul de stat în Ministerul Justiției, Ioan Turc, a efectuat o vizită de lucru la Penitenciarul Gherla, în cadrul acțiunilor de monitorizare derulate de Ministerul Justiției pentru evaluarea activității unităților din sistemul administrației penitenciare și sprijinirea procesului de modernizare a acestora.
Pe parcursul vizitei, oficialul a avut întâlniri atât cu echipa de conducere a penitenciarului, cât și cu persoane private de libertate, pentru a obține o imagine de ansamblu asupra activității instituției și a principalelor provocări cu care aceasta se confruntă. Discuțiile au vizat condițiile de detenție și siguranța unității, deficitul de personal, investițiile aflate în derulare, programele educative și de asistență psihosocială, precum și măsurile destinate reintegrării sociale a deținuților.
În dialogul cu persoanele private de libertate, secretarul de stat a urmărit să verifice în mod direct respectarea drepturilor acestora, în conformitate cu legislația națională și standardele europene. Totodată, au fost abordate aspecte privind accesul la servicii medicale, educație, activități lucrative și programe de reintegrare, considerate esențiale pentru executarea pedepselor în condiții conforme cu principiile statului de drept.
Programul vizitei a inclus inspectarea principalelor sectoare ale penitenciarului. Au fost evaluate spațiile de cazare, zonele destinate activităților educative și de formare profesională, cabinetele de asistență psihosocială și medicală, precum și facilitățile utilizate pentru desfășurarea activităților productive și de reintegrare.
În cadrul întâlnirii cu conducerea unității au fost analizate proiectele de investiții în derulare, provocările administrative și măsurile necesare pentru dezvoltarea infrastructurii penitenciare, îmbunătățirea condițiilor de muncă ale personalului și consolidarea capacității instituționale a sistemului.
La finalul vizitei, Ioan Turc a subliniat că astfel de deplasări în unitățile penitenciare reprezintă un instrument important pentru evaluarea directă a realităților din sistem și pentru fundamentarea măsurilor necesare dezvoltării acestuia. Oficialul a evidențiat, de asemenea, că respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor private de libertate rămâne o obligație permanentă a administrației penitenciare și o condiție esențială pentru funcționarea unui sistem modern, bazat pe siguranță, profesionalism și reintegrare socială.
Ministerul Justiției transmite că își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea unui sistem penitenciar modern și eficient, prin investiții în infrastructură, susținerea personalului și promovarea unor politici publice orientate atât spre creșterea siguranței comunității, cât și spre reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.
foto: Ministerul Justiției
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
