Noua creșă din parcul mare din Gherla a fost finalizată recent, iar pentru a-și deschide porțile pentru copii, mai trebuie parcurse etape și obținute autorizații de funcționare.
În ultima ședință de consiliu local, pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte, privind preluarea creșei în domeniul public și darea în administrare către Grădinița „Căsuța Fermecată”.
Potrivit referatelor întocmite, municipiul Gherla se confruntă cu un deficit de locuri în unitățile de învățământ antepreșcolar, fapt ce impune dezvoltarea infrastructurii educaționale dedicate copiilor cu vârste între 0 și 3 ani. Prin programul implementat de Ministerul Dezvoltării, prin C.N.I., a fost realizat un nou obiectiv de investiții, o creșă cu capacitate redusă, care răspunde acestor nevoi stringente ale comunității.
Finalizarea lucrărilor și recepția obiectivului permit, în acest moment, preluarea oficială a acestuia în patrimoniul public local, pentru a putea fi operaționalizat și introdus în sistemul public de educație.
Pasul următor a fost inițierea procedurilor de preluare a imobilului în domeniul public al Municipiului Gherla, prin hotărâre de consiliu local.
În vederea intrării în circuitul educațional, creșa este dată în administrare, cu bunurile proprietate publică, constând în imobil, teren și dotări cu destinație de creșă, către unitatea de învățământ preșcolar Grădinița „Căsuța Fermecată”, în vederea utilizării acesteia pentru desfășurarea activităților educaționale dedicate copiilor antepreșcolari și preșcolari.
Clădirea creșei este racordată la toate utilitățile necesare, dispune de săli de activitate, dormitoare, grupuri sanitare, spații administrative și loc de joacă amenajat corespunzător.
Grădinița „Căsuța Fermecată”, unitate cu personalitate juridică aflată în rețeaua de învățământ preșcolar din municipiu, și-a exprimat intenția de a prelua administrarea acestei clădiri pentru a extinde serviciile educaționale oferite în cadrul programelor antepreșcolare (creșă) și preșcolare.
Termenul de predare primire este de 10 zile de la data adoptarii hotararii de consiliu local. Cu ocazia predarii primirii se va incheia un protocol de predare primire.Dreptul de administrare se va înscrie in cartea funciara a imobilului de către Primăria Municipiului Gherla.
În conformitate cu prevederile legale, Grădinița „Căsuța Fermecată” are obligația să utilizeze imobilul exclusiv pentru activități educaționale, asigurând întreținerea, siguranța și funcționarea acestuia în condiții optime.
Cele două proiecte de hotărâre au fost votate în unanimitate de consilierii locali prezenți la ședință.
foto: Dragoș Olteanu
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
