gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
locuri de munca iclod fabrica calorifere
casa vanzare gherla pret
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj spatiu comercial apartament vanzare gherla
piata dej iuliu hossu

O piață din Dej a primit numele Cardinal Iuliu Hossu – VIDEO

O piață din Dej a primit numele Cardinalului Iuliu Hossu, în anul omagial dedicat marelui arhiereu, fost episcop de Cluj-Gherla.

Denumirea vine ca urmare a unei hotărâri de consiliu local, în urma unei inițiative a primarului Morar Costan. Este vorba despre piața din fața bisericii greco-catolice Sf. Apostoli Petru și Pavel din Dej, în zona aflată la intersecția străzilor Iuliu Maniu, 1 Mai, Mircea cel Bătrân și Mărășești.

Atribuirea numelui pieței unde se află bustul Episcopului Iuliu Hossu este un mod de a onora memoria lui Iuliu Hossu și de a-i evidenția contribuția importantă adusă la actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Pe 7 mai a avut loc o festivitate solemnă desfășurată în această piață, în prezența primarului municipiului, a reprezentanților autorităților locale, ai bisericii greco-catolice, ai bisericii ortodoxe și ai armatei.

Au fost prezenți pr. Vasile Tofană, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, pr. Nicolae Țap, protopop de Cluj I, peste 30 de preoți din zona Dejului, din Gherla și din întreaga eparhie. De asemenea, s-au aflat de față surori din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, surori din Congregația Maicii Domnului, credincioși, strănepotul lui Iuliu Hossu, care poartă același nume.

După ce în piața au răsunat acorduri ale Imnului Episcopilor martiri, preoții greco-catolici au oficiat o slujbă Te Deum. Pr. Vasile Tofană a rostit un cuvânt de prețuire pentru marea personalitate onorată. Totodată, atât pr. protopop Nicolae Țap, cât și pr. vicar general Vasile Tofană au mulțumit conducerii municipiului Dej pentru gestul deosebit care „va perpetua modelul unui mare Om, nu doar al Bisericii ci și al întregii Românii”.

După rugăciune a urmat un moment de depunere de coroane de flori la statuia Arhiereului Iuliu Hossu: o coroană de flori din partea Primăriei și o altă coroană din partea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Festivitatea din Piața „Cardinal Iuliu Hossu” a deschis și programul omagial dedicat Cardinalului Iuliu Hossu la Dej, care a continuat cu o Conferință, la Centrul de Cultură „Arta” din oraș.

video gherla info

foto, video: Eparhia de Cluj-Gherla

productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns