Dacă ar fi existat un scenariu pentru vremea de joi, meteorologii probabil l-ar fi respins ca fiind prea exagerat. Dar natura nu ține cont de scenarii. În doar 24 de ore, județul Cluj a bifat aproape tot ce poate oferi atmosfera la început de iulie: o noapte tropicală, caniculă, furtuni, sute de descărcări electrice, ploi torențiale, copaci doborâți și… două curcubee, unul la răsărit și unul la apus. Totul, sub umbrela unei avertizări meteo de vreme severă.
Noaptea de joi a început cu o furtună modestă peste municipiul Gherla. După miezul nopții, zeci de fulgere au luminat cerul, iar tunetele au spart liniștea, chiar dacă ploaia a fost aproape simbolică, sub 1 litru pe metrul pătrat. Aerul însă a refuzat să se răcorească.
La ora 03:50, termometrele indicau minima de 20,3 grade Celsius, suficient pentru ca Gherla să bifeze, cel mai probabil, singura noapte tropicală din acest an. Fenomenul vine după mai multe zile consecutive cu cod roșu de caniculă. La Dej minima a fost de 20,5 grade, la Cluj-Napoca de 18,8 grade, iar campioana nopții a fost Sulina, unde mercurul nu a coborât sub 24 de grade.
Dimineața a păcălit pe toată lumea. Soare, nori decorativi și temperaturi în continuă creștere. La Gherla, în jurul orei 14, s-au atins 32 de grade. Apoi decorul s-a schimbat brusc.
Dinspre nord au început să se ridice norii grei, aproape negri. Vântul și-a schimbat tonul, iar primii stropi au fost semnalul că avertizarea meteo începea să se valideze. În timp ce în Gherla efectele au fost relativ limitate, localitățile dinspre Hășdate, Silivaș, Livada, Orman și Iclod au fost lovite de furtuni în toată regula.
În municipiu, un copac s-a rupt pe strada Stejarului și s-a prăbușit peste un autoturism, spărgând luneta și deformând plafonul.

Adevărata repriză a venit însă după ora 20. În doar o oră, între 20:30 și 21:30, peste Gherla au căzut 16 litri de apă pe metrul pătrat. Străzile Stejarului, Gării și Victoriei, deja obișnuite cu astfel de episoade, au acumulat din nou apă pe carosabil, însă fără alte incidente importante.
Spectacolul serii s-a desfășurat însă deasupra orașului. Cerul a fost brăzdat aproape continuu de fulgere, iar tunetele au răsunat minute în șir. „Vedeta” zilei s-a produs la ora 20:45, când stațiile de monitorizare au înregistrat un trăsnet de -41 kA, o descărcare electrică extrem de puternică, care a lovit o zonă cuprinsă între strada Mintiului și calea ferată.

sursa: meteologix.com
Momentul a fost surprins pe cameră atât din Gherla, cât și din Fizeșu Gherlii, de un amator, David.
Bilanțul zilei: 358 de descărcări electrice în 24 de ore, pe o rază de 40 km în jurul Gherlei, au fost consemnate la stația meteo PWS din oraș.
Furtunile au pus la lucru și echipajele de intervenție din județ. Pompierii au fost solicitați pentru două gospodării inundate la Urișor, un subsol inundat la un cabinet stomatologic din Dej, copaci rupți și elemente de construcție periculoase în Cluj-Napoca, o conductă de gaz avariată după distrugerea unui pod de viitură în localitatea Gheorgheni, comuna Feleacu, dar și pentru o pasarelă inundată în Florești.
Și, ca într-un tablou în care cineva a exagerat cu efectele speciale, aceeași zi a început și s-a încheiat cu un curcubeu. Primul a fost fotografiat la răsărit, la Bonțida, de o cititoare, un fenomen mai puțin obișnuit în primele ore ale dimineții. Seara, după furtună, un al doilea curcubeu și-a făcut apariția în aceeași localitate, de această dată pe partea opusă a cerului.
Iar povestea nu se oprește aici. Județul Cluj rămâne sub Cod portocaliu până vineri, la ora 03:00. De la ora 10:00 intră în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil pentru Cluj și alte județe din țară.
Meteorologii avertizează că până sâmbătă dimineață, la ora 10:00, vor continua perioadele cu averse torențiale, descărcări electrice frecvente, vijelii cu rafale de 50-70 km/h, intensificări ale vântului și grindină de mici și posibil medii dimensiuni. În intervale scurte, cantitățile de apă pot ajunge la 15-25 l/mp, iar local pot depăși chiar 30-40 l/mp.
După zile întregi de caniculă sufocantă, atmosfera pare să fi schimbat registrul. Nu și intensitatea. Cerul continuă să ofere un spectacol impresionant, dar unul pe care nimeni nu și-l dorește prea aproape de casă.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
