gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
Locuri de munca fabrica de calorifere irrom iclod
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj
gherla obiecte cult

Obiecte de cult confiscate

In urma unui  control, lucratorii formatiunii de ordine publica au gasit într-un autoturism Volkswagen mai multe obiecte de cult religios, conducătorul auto afirmând că le-a cumpărat din Bucureşti – Complexul Europa, cu scopul de a le revinde, fără a avea acte de provenienţă şi autorizaţie în acest sens. Marfa a fost ridicata in vederea confiscarii.

Cu ocazia aceleiasi acţiuni, a fost surprins C. MIRCEA, de 37 ani, din  oraşul Năsăud, jud. Bistriţa-Nasaud, conducând un autoturism VW in centrul orasului aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a stabilit că valoarea indicată de aparat este de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice  a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin.1 din OUG195/2002 (IJP)

tractari gherla dej telefon cluj productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

1 comentariu

  1. FALS IN DECLARATI !!!
    CUM A AVUT O INBIBATIE ALCOOLICA MAI MARE DE 0,80,DACA LA ETILOTEST A IESIT 0,73 ????
    NU CA MA INTERESEAZA ,DAR INTREB SI EU ????

Lasă un răspuns