Atletic Olimpia Gherla a obținut o victorie convingătoare, scor 4-0 (1-0), în fața formației Viitorul Mihai Georgescu Cluj-Napoca, într-o partidă disputată sâmbătă, pe Stadionul Municipal din Gherla, în etapa a 7-a a Ligii a 4-a.
Meciul a început la ora 12, într-o atmosferă de toamnă autentică – vreme mai mult însorită, dar cu vânt puternic, cu rafalele care au atins și 25 km/h. În tribune s-au aflat aproximativ 120 de spectatori, care au avut parte de un joc spectaculos din partea gazdelor.
Primul 11 pentru Atletic Olimpia: Marchiș, Moldovan, Sîmboan, Pop, Forogău, Boer, Sălăgean, Tothăzan, Morar, Cupșa, Dîrjan. Au mai intrat Vereș, Oltean și noul venit, Patrick Pop.

Dârjan și Tothazan, în zi mare
Atletic Olimpia a dominat partida de la un capăt la altul, fără să lase nicio șansă adversarilor. Dârjan și Tothazan au fost oamenii meciului, ambii reușind câte o „dublă”. Cel de-al doilea gol al lui Tothazan a venit din penalty, după un fault al portarului oaspeților.
La pauză, gazdele conduceau cu 1-0, iar în repriza secundă și-au impus clar ritmul, închizând tabela la un confortabil 4-0.

Paul Bărăian: „Am controlat meciul în ambele reprize”
„Am controlat meciul în ambele reprize, nu am dat nicio șansă adversarului”, a declarat la final antrenorul Olimpiei, Paul Bărăian. „Am intrat hotărâți, motivați, pentru ca accidentele din etapele anterioare, cu Arieșul Mihai Viteazu și Sporting Cluj, să nu se mai repete. Acum ne pregătim pentru cel mai greu test, săptămâna viitoare, cu Victoria Viișoara, echipa de pe primul loc. Trebuie pus osul la treabă! Intrăm încrezători, vrem cele trei puncte ca să relansăm campionatul. Așteptăm cât mai mulți suporteri să ne fie alături sâmbătă, pe stadion!”
Ora de începere a partidei dintre Atletic Olimpia Gherla și Victoria Viișoara urmează să fie stabilită la începutul săptămânii viitoare.
Celelalte rezultate din etapă
- Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca 2 – Avântul Suatu Vaida-Cămăraș 1-2 (0-2)
- Sporting Cluj-Napoca – Someșul Gilău 2-0 (1-0)
- Arieșul Mihai Viteazu – Academia de Fotbal Florești 9-0 (3-0)
- Victoria Viișoara a stat
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
