gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
loc de munca fabrica calorifere iclod
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj
incendiu vegetatie santioana taga
incendiu de vegetație miercuri seara, între Sântioana și Țaga / primită de la Florin

Pompierii plimbați pe drumuri zilnic, la incendii de vegetație. De ce nu se dau amenzi

În loc să fie disponibili pentru intervenții de urgență, la cazuri de persoane care chiar au nevoie de ajutor, pompierii sunt puși pe drumuri de persoanele care aprind vegetația. Obiceiul vine din vremuri vechi și pare imposibil de oprit.

Sunt incendii de vegetație zilnice în ultimele săptămâni, la fel cum se întâmplă în fiecare primăvară.

incendiu vegetatie vadanesti pompieri isu cluj

Avertismentele privind interzicerea arderii miriștilor rămân fără efecte, atât timp cât cei care se fac vinovați de astfel de fapte rămân nepedepsiți. Amenzile, care pot ajunge la sume consistente, cad în sarcina primăriilor, a polițiștilor, jandarmilor, pompierilor, Gărzii de Mediu, iar sancțiuni poate aplica și APIA, pentru beneficiarii de subvenții.

incendiu vegetatie gherla

foto: incendiu vegetație la margine de Gherla, 25 martie

Lege există, dar aplicarea amenzii nu este ușoară, pentru că un inspector de prevenire din cadrul ISU, de exemplu, trebuie să fie prezent la incendiul de vegetație și să constate cine este autorul, lucru ușor de ascuns, deși este evident că doar proprietarii de terenuri au interesul să degajeze terenurile de vegetați uscată. Polițiștii pot deschide chiar dosare penale pentru distrugere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, Paul Olar, în 2026 inspectorii de prevenire nu au aplicat în ultima lună nicio amendă pentru incendieri de vegetație.

Același lucru îl confirmă și Garda de Mediu Cluj, prin comisarul șef Viorel Pleșa. „Noi nu ne deplasăm la incendii, doar dacă sunt în zone protejate, atunci ne implicăm mai mult. Sigur, dacă un reprezentant al nostru ajunge într-o zonă cu incendiu de vegetație și poate identifica autorul, se poate aplica amendă.”

De la începutul anului, Poliția Cluj a efectuat cercetări în 16 cazuri, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă. În două cazuri au fost înregistrate victime.

La Prefectura Cluj a avut loc pe 20 martie o întâlnire cu factorii responsabili pe acest subiect. „Fac un apel ferm către toți cetățenii județului Cluj să renunțe la practicile periculoase de incendiere a vegetației uscate. Fiecare astfel de gest poate avea consecințe grave, punând în pericol vieți omenești, bunuri și mediul înconjurător”, a transmis prefectul Maria Forna. „Îi îndemnăm pe cetățeni să nu utilizeze focul deschis pentru igienizarea terenurilor sau pentru arderea resturilor vegetale. Astfel de practici pot scăpa rapid de sub control și pot genera incendii de amploare, cu impact asupra pădurilor, gospodăriilor și mediului. În loc de ardere, alegeți tocarea resturilor vegetale și încorporarea lor în sol pentru a îmbunătăți structura acestuia. Intervențiile de stingere, deși par uşoare, necesită un efort semnificativ. De cele mai multe ori, focarele se află în zone greu accesibile pentru autospecialele ISU și există situații în care alimentarea cu apă se realizează de la o distanță mare față de incendiu”.

Potrivit prefecturii, între 1 ianuarie – 20 martie, în județul Cluj au avut loc 120 de incendii de vegetație.

Vestea bună, care nu încălzește prea tare, este că în primăvara acestui an fost consemnate mai puține incendii de vegetație decât anul trecut. Și încă una bună: până acum nu au fost înregistrate cazuri în care pompierii mobilizați la incendii de vegetație să trebuiască să intervină la alte situații, mai dramatice.

Sancțiuni pentru incendiere conform OUG 195/2005 – privind protecția mediului

Potrivit O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului:
• Arderea miriștilor, vegetației uscate, stufului sau tufărişurilor este
contravenție și se sancționează cu:
• 7.500 – 15.000 lei pentru persoane fizice
50.000 – 100.000 lei pentru persoane juridice.
Infracțiune 253 Cod penal- Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, constituie infracțiune și, potrivit art. 253 alin. (4) din Codul penal al României, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns