gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
loc de munca fabrica calorifere iclod
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj
contor apa

Prețuri mai mari la apa potabilă și canalizare, din 1 ianuarie 2026

Compania de Apă Someș S.A. a anunțat intenția de ajustare a prețului apei potabile și a tarifului pentru serviciile de canalizare-epurare.

Măsura este anunțată să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2026. Potrivit informării transmise, prețul apei potabile va fi de 7,85 lei/metru cub, iar tariful pentru canalizare-epurare va ajunge la 8,33 lei/metru cub, ambele sume incluzând TVA de 11%.

Reprezentanții operatorului regional explică faptul că ajustarea tarifară este determinată de necesitatea respectării Planului anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare pentru perioada 2024–2028, parte a strategiei tarifare aprobate prin Hotărârea nr. 28 din 9 august 2024 a Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Bazinul Hidrografic Someș-Tisa. Totodată, noile valori sunt impuse și de obligațiile asumate prin Contractul de Finanțare aferent Programului Dezvoltare Durabilă (PDD), încheiat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Compania de Apă Someș S.A, precizează compania.

În contextul modernizării și extinderii infrastructurii de apă și canalizare-epurare, Compania de Apă Someș S.A. a atras cea de-a șasea finanțare, în valoare totală de peste 625 de milioane de lei. Investițiile realizate în cadrul acestui program se desfășoară pe perioada de programare 2021–2027 și vizează îmbunătățirea calității serviciilor oferite populației.

Noile prețuri și tarife au fost aprobate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), prin Decizia nr. 163 din 10 decembrie 2025, urmând să fie aplicate în întreaga arie regională deservită din județele Cluj, Sălaj și Mureș, începând cu 1 ianuarie 2026.

foto: arhiva

productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns