Prima zi de școală a venit cu o surpriză mai puțin plăcută pentru cei care au ieșit din case în zorii zilei: temperaturi neobișnuit de scăzute, mai degrabă demne de sfârșitul toamnei decât de începutul lunii septembrie. În mai multe zone din Transilvania, termometrele au coborât în această dimineață la valori apropiate de cele specifice nopților reci de toamnă.
La Gherla, în jurul orei 6.30, temperatura a coborât până la 3,6 grade Celsius, valoare înregistrată la marginea orașului. În zona Cocoșvar, aflată sub deal și mai bine protejată de curenții reci, minima a fost ceva mai ridicată, de 5,5 grade, potrivit măsurătorilor de la o altă stație privată.
Și în Dej dimineața a fost rece, cu 4,3 grade Celsius, în timp ce la Cluj-Napoca mercurul termometrelor a indicat 7,6 grade.
Cel mai frig din țară a fost însă la Miercurea Ciuc. Luni dimineață temperaturile au coborât aici sub pragul de îngheț, până la -0,2 grade Celsius, potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie. La polul opus, cea mai ridicată temperatură minimă a fost consemnată la malul mării, la Constanța, unde au fost 18,5 grade Celsius.
Vara mai dă câteva semne
Chiar dacă începutul săptămânii a fost unul rece, meteorologii anunță că vara nu și-a spus încă ultimul cuvânt. Temperaturile vor crește treptat în primele zile ale săptămânii, iar în Transilvania valorile medii din timpul zilei vor urca de la 24-26 de grade Celsius spre aproximativ 30 de grade, joi. Se anunță astfel vreme călduroasă în vestul și nord-vestul Transilvaniei, iar apoi temperaturile încep din nou să scadă, confprm prognozei emise de ANM.
Din weekendul următor, maximele vor coborî semnificativ, spre valori apropiate de normalul perioadei, cu medii de 22-24 de grade. Spre finalul săptămânii viitoare este estimată o ușoară încălzire, temperaturile urmând să ajungă la o medie de 25-26 de grade.
Nopțile vor deveni și ele ceva mai blânde. Dacă în primele nopți media temperaturilor va fi de 7-8 grade, în nopțile de 11 și 12 septembrie aceasta va urca la 13-14 grade. Apoi valorile nocturne se vor situa, în general, între 10 și 12 grade Celsius.
Ploi mai extinse la final de săptămână
Schimbarea vremii va aduce și precipitații. În perioada 12-13 septembrie, sunt așteptate ploi pe suprafețe mai extinse, izolat moderate cantitativ, cu acumulări de 10-15 litri pe metru pătrat.
Precipitații temporare, în general slabe cantitativ, sunt posibile și în intervalul 14-20 septembrie.
Astfel, după dimineața rece de început de școală, vremea mai oferă câteva zile cu temperaturi de vară, înainte ca toamna să înceapă să-și facă simțită tot mai clar prezența.
foto: ilustrativă
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
