Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla a transmis în cursul zilei de joi că, în continuare cercetărilor în dosarul privind pe Vasile Lup, primar al U.A.T Fizeșu Gherlii, la data de 5 noiembrie 2025 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de de delapidare.
În calitate de funcționar public al U.A.T. Fizeșu Gherlii, după ce a intrat în posesia, la data de 15 decembrie 2022, a televizorului LG TV Smart 4K LG 50UQ751C, având valoarea de 2.196,04 lei și a telefonului marca SAMSUNG S21, având valoare de 2.812,7 lei, respectiv la data de 5 ianuarie 2023 a laptopului HP255G8, având valoarea de 2.961,06 lei, toate aparținând U.A.T. – Comuna Fizeșu Gherlii, având CUI 4288225, și le-a însușit pentru sine, sunt concluziile Parchetului.
La data de 6 noiembrie 2025, prin ordonanța procurorului, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, fiindu-i interzisă exercitarea funcției de primar, pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 5 noiembrie 2025.
Parchetul precizează că aceste activități nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Potrivit legii, pe perioada cât primarul nu își poate exercita funcția, viceprimarul (Măluțan Teodor Aurel, PNL) este înlocuitorul de drept al acestuia.
foto: arhiva
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
