Un tânăr a fost filmat în noaptea de sîmbătă spre duminică, în timp ce a forțat intrarea într-un local din Dej. Aventura i-a fost mai scurtă decât a crezut.
În jurul orei 02, camerele de supraveghere ale unei agenții de pariuri de pe strada Vasile Alecsandri din Dej, închisă la momentul respectiv, au înregistrat momentele în care un bărbat sparge geamul de la ușa de la intrare.
Înainte de toate, autorul s-a asigurat și a eliminat dintr-o lovitură bine țintită o cameră de supraveghere, montată în exterior.
Pătrunderea în interior l-a pus în dificultate pe aventurier, care s-a chinuit puțin. Cu mișcări ezitante, după câteva încercări, a reușit să se strecoare printre cioburi.
Numai că, pe când să înceapă operațiunea, s-a declanșat alarma. Cu mult calm, fără să fie speriat sau intimidat, a tras probabil o înjurătură printre dinți și a făcut cale întoarsă. Cu mâna goală.
Ieșirea a fost la fel de complicată, cu un nou program de echilibristică pe ușă.
Responsabilii localului au sesizat poliția în acest caz, pentru identificarea autorului și tragerea lui la raspundere. Ei fac apel la cei care îl recunosc pe cel din imagini să anunțe Poliția Dej.