gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
Locuri de munca fabrica de calorifere irrom iclod
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj
nicula manastire constructie

Sprijin de la Cluj pentru finalizarea clădirii Mănăstirii Nicula. În ce stadiu este construcția

Consiliul Județean Cluj anunță că a emis autorizația de construire necesară continuării și finalizării lucrărilor la clădirea Mănăstirii Nicula, situată în localitatea Nicula, comuna Fizeșu Gherlii.

Președintele forului administrativ județean, Alin Tișe, a declarat că proiectul, început în urmă cu mai bine de două decenii, a întâmpinat numeroase dificultăți. „Deși construirea clădirii Mănăstirii Nicula a început acum mai bine de 20 de ani, lucrările au suferit întârzieri și întreruperi, cauzate, în principal, de lipsa fondurilor necesare. Îmi doresc ca autorizația emisă de noi să contribuie la finalizarea cât mai rapidă a lucrărilor ce vizează această Sfântă Mănăstire emblematică pentru ortodoxia românească”, a precizat Tișe.

Până în prezent au fost executate doar structura de rezistență, șarpanta, învelitoarea și o parte din finisaje. Noua autorizație va permite derularea etapelor de finisaje interioare și exterioare, realizarea instalațiilor, precum și amenajările necesare.

Valoarea lucrărilor rămase este estimată la peste 4 milioane de lei, acestea urmând să fie finalizate într-un interval de 24 de luni.

tractari gherla dej telefon cluj productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns