gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
locuri de munca iclod fabrica calorifere
casa vanzare gherla pret
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj
prostitutie prostituata

Trei bărbaţi cercetaţi pentru proxenetism. Unul a fost arestat pentru 30 de zile

Poliţiştii clujeni au reţinut trei bărbaţi, bănuiţi de proxenetism, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Dej efectuează cercetări faţă de trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 33 şi 46 de ani, din Dej şi Căşeiu, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

In 2015, cei trei ar fi determinat trei femei să practice prostituţia pe raza municipiului Dej, iar în urma acestor activitati ar fi obţinut foloase patrimoniale.

Joi, 7 ianuarie 2016, cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior magistraţii au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de unul dintre bărbaţi. Pentru ceilalţi doi s-a dispus control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Conform Codului Penal, determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns