gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
loc de munca fabrica calorifere iclod
Locuri de munca gherla awp dej cluj
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj
bani

Trei bărbați din Bonțida reținuți, după un furt de 30.000 de euro

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș au recuperat o mare parte din prejudiciu și au identificat și reținut trei bărbați din județul Cluj, pentru furtul a peste 30.000 de euro dintr-o locuință, din Târgu Mureș.

Cercetările au fost demarate la data de 18 august, când, dintr-o locuință din municipiul Târgu Mureș, s-a sesizat furtul unor bani.

Din verificările efectuate, două persoane necunoscute ar fi pătruns în apartamentul unui bărbat, de 81 de ani, din Târgu Mureș, iar, sub pretextul efectuării unei deratizări, ar fi sustras dintr-o încăpere mai multe sume de bani, în diferite valute, în valoare de peste 30.000 de euro.

De asemenea, polițiștii au stabilit că cei doi ar fi părăsit localitatea cu sprijinul unui alt bărbat necunoscut.

În continuarea activităților investigativ-operative, polițiștii i-au identificat pe cei în cauză, ca fiind trei bărbați, de 26, 54 și 56 de ani, toți din comuna Bonțida, județul Cluj.

La data de 26 august, polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, la locuințele persoanelor cercetate, din județul Cluj.

Au fost descoperite și ridicate astfel mai multe mijloace materiale de probă, dar și mai multe sume de bani, în valoare de peste 112.000 de lei, unele fiind descoperite în pământ, îngropate sub locațiile percheziționate.

De asemenea, cei trei bărbați au fost conduși la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

Urmare a întregului material probator administrat, polițiștii au dispus față de cele trei persoane măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă – I.P.J. Mureș.

Pe 27 august, cei trei bărbați vor fi prezentați magistraților cu propunere legală.

Perchezițiile au beneficiat de sprijinul Secției de Poliție Rurală Gherla și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, precum și al Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

Cum s-a întâmplat totul

Doi bărbați de peste 50 de ani s-au prezentat la ușa unui pensionar de 81 de ani, pretinzând că fac „deratizare”.
👤👤Fără ecusoane, fără echipamente specifice, dar cu multă convingere, au reușit să intre în apartament.
❌ I-au cerut cuponul de pensie și au observat unde sunt păstrate bunurile de valoare.
❌ L-au convins să iasă din locuință, precizând că substanțele folosite ar fi toxice.
❌ Au plecat spunând „am rezolvat treaba”. Luaseră cu ei o sumă de aproximativ 150.000 de lei, în bancnote diferite.

 

ACTUALIZARE

Pe 27 august, cei trei bărbați din județul Cluj, reținuți de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, au fost prezentați Judecătoriei Târgu Mureș, cu propunere legală.

Față de cei doi bărbați, de 56 și 54 de ani, au fost emise mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile, iar față de tânărul de 26 de ani s-a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns