După ce a petrecut binișor toată noaptea, un motociclist din Cluj s-a pornit la drum, dar s-a întâlnit cu polițiștii, care i-au dat emoții mari. A mai fost doar un pas până la accident, urmat de incendiu.
Sâmbătă dimineață, în jurul orei 03.45, a avut loc un accident rutier pe strada Fabricii din municipiul Cluj-Napoca, în care a fost implicat un motociclist.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un bărbat de 36 de ani, din comuna Florești, care conducea un motociclu pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din municipiu, nu ar fi respectat semnalul de oprire al polițistului, continuându-și deplasarea pe strada Fabricii.
Ulterior, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi căzut pe partea carosabilă, motociclul fiind cuprins de flăcări. Au intervenit pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Pompierii au lichidat imediat incendiul, iar motociclistul a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. În cele din urmă, bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
