gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
loc de munca fabrica calorifere iclod
loc de munca fabrica calorifere iclod
magazin covoare gherla deschidere
edix gym gherla sala fitness solar
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj
pictor preot nima

Un preot pictor, cu expoziție la Gherla. „Dincolo de gânduri”, o incursiune în universul culorilor și al emoțiilor

O expoziție de pictură mai aparte poate fi vizitată în această perioadă la Centrul de Informare și Promovare Turistică Gherla. Sub titlul „Dincolo de gânduri”, preotul ortodox Daniel-Cristian Câmpeanu își prezintă publicului gherlean 33 de lucrări, reunite într-un demers artistic care surprinde prin sensibilitate, expresivitate și originalitate.

Faptul că autorul tablourilor este un preot reprezintă unul dintre aspectele inedite ale expoziției. Obișnuit să transmită mesaje prin cuvânt și slujire, părintele Daniel-Cristian Câmpeanu o face acum și prin culoare, transformând pânza într-un spațiu al emoțiilor, al reflecției și al trăirilor interioare.

Este pentru prima dată când artistul dejean expune la Gherla, iar activitatea sa creatoare a fost prezentată la vernisajul din 10 iulie de Monica Pătac, managerul Centrului de Informare și Promovare Turistică. Expoziția de la Gherla este cea de-a 18-a participare a sa la expoziții personale și de grup.

Preot de aproape 20 de ani, iar în ultimii șase ani slujitor al comunității ortodoxe din Parohia Nima, Daniel-Cristian Câmpeanu este absolvent al Seminarului Teologic din Cluj-Napoca și al Facultății de Teologie Ortodoxă. Studiile de iconografie, restaurare-conservare și patrimoniu i-au oferit contactul cu arta sacră, însă pictura de șevalet a apărut în viața sa mult mai târziu.

Abia în primăvara anului 2022 și-a cumpărat primele materiale pentru pictură – două pânze și câteva tuburi de vopsea acrilică –, mânat de curiozitate și de dorința de a experimenta. Evoluția a fost însă spectaculoasă. După numai un an, în martie 2023, a organizat prima expoziție personală, intitulată sugestiv „Melodie în culoare”, la Muzeul Municipal Dej. Au urmat participări la expoziții colective, iar lucrările sale au început să atragă atenția publicului și a galeriilor de artă.

Setea de a experimenta noi tehnici și materiale se reflectă în creațiile sale. Dacă la început a pictat în acrilic, ulterior a trecut la pictura în ulei, completată cu foiță aurie și cerneluri acrilice sau cu efect ruginiu, realizând compoziții cu o puternică încărcătură simbolică.

Deși nu este absolvent al unei academii de arte plastice, părintele Daniel-Cristian Câmpeanu dovedește o remarcabilă intuiție artistică. Lucrările sale depășesc de multe ori limitele amatorismului, atât prin tehnica abordată, cât și prin expresivitatea compozițiilor. Chipurile și siluetele umane, elementele inspirate din natură, peisajele urbane și creațiile abstracte se îmbină într-un limbaj plastic personal, în care culoarea devine principalul mijloc de comunicare.

Expoziția „Dincolo de gânduri” poate fi vizitată până în 31 iulie 2026, la Centrul de Informare și Promovare Turistică Gherla, de luni până vineri.

foto: Facebook

tractari auto gherla dej cluj telefon productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns