Intr-un comunicat remis presei, USL Cluj solicită demiterea directorilor de şcoli şi a inspectorului şcolar general general Anca Hodorogea pentru că au permis folosirea unor elevi din mediul rural în campanie electorală mascată. USL solicită Consiliului Judeţean Cluj să precizeze cui aparţin cele două microbuze care au adus elevii din Ţaga şi Cătina la Cluj şi cine a plătit contravaloarea serviciilor de transport?
„În cursul săptămânii trecute, elevii claselor V – VIII din mai multe comune clujene (exemplu Ţaga şi Cătina) au fost aduşi la Cluj-Napoca sub pretextul unor vizite de studiu la muzeele care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, dar şi noul stadion. Astfel, câte 40 de copii au fost îmbarcaţi în două microbuze şi aduşi în „vizită la oraş”. Demersul administraţiei judeţene este unul salutar, mai ales având în vedere faptul că acest program oferă elevilor din mediul rural oportunitatea de a vizita prestigioasele instituţii de cultură din municipiul Cluj-Napoca.
Ce este în neregulă este faptul că, la finalul vizitei de pe stadion, copiii au primit materiale cu caracter electoral! Faptul că fotografia preşedintelui în funcţia al Consiliului Judeţean Cluj apare pe prima pagină a broşurilor distribuite elevilor reprezintă o formă de campanie electorală mascată, în condiţiile în care restul membrilor deliberativului judeţean apar doar cu numele. „, se arata in comunicatul USL.
„Având în vedere faptul că folosirea minorilor în acţiuni cu caracter electoral este interzisă prin lege, USL solicită instituţiilor indrituite, inclusive Ministerului Educaţiei Naţionale, să demareze o anchetă privind acţiunea în care au fost angrenaţi elevii şi să ia măsurile legale care impun.”
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
