Juniorii Under 17 ai clubului Viitorul Gherla au fost recompensați pe deplin pentru parcursul excepțional realizat în sezonul competițional 2025-2026. Asociația Județeană de Fotbal Cluj a acordat echipei aprecierile și felicitările cuvenite pentru locul secund cucerit în campionatul județean.
Antrenați de Laur Astilean, tinerii fotbaliști gherleni au încheiat sezonul pe locul al doilea, după un parcurs impresionant: 20 de victorii, un singur egal și doar două înfrângeri, în 23 de meciuri disputate. Performanța confirmă munca susținută și evoluția constantă a lotului pe tot parcursul campionatului.
„Este rezultatul unui sezon plin de muncă, ambiție, seriozitate și multe momente frumoase trăite împreună. Jucătorii au demonstrat caracter, spirit de echipă și dorință de a evolua de la meci la meci, reprezentând cu mândrie clubul”, a transmis conducerea clubului.
Pe primul loc s-a clasat echipa Sticla Ariesul Turda, iar podiumul a fost completat de FC Câmpia Turzii, ocupanta locului al treilea.
Festivitate emoționantă la Gherla
Pe stadionul municipal din Gherla a avut loc vineri festivitatea de premiere a echipei Viitorul Gherla. AJF Cluj a fost reprezentată de Pal Leon, președintele Comisiei Teritoriale Gherla, care a înmânat vicecampioanei trofeul aferent locului secund. Jucătorii au primit medalii, în aplauzele celor prezenți.
„Felicităm toate echipele participante și le dorim mult succes în continuare! Fiecare performanță este rezultatul muncii în echipă, al perseverenței și al dragostei pentru fotbal”, a fost mesajul transmis de AJF Cluj.
Performanța juniorilor de la Viitorul Gherla reprezintă o confirmare a investiției în fotbalul de bază și o sursă de mândrie pentru comunitatea locală.
![]()
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
