gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj telefon
vulturul mintiu gherlii echipa fotbal

Vulturul Mintiu Gherlii pierde meciul cu Sporting Cluj și coboară pe locul secund. Rezultatele meciurilor din liga 4 și liga 5, zona Gherla

Vulturul 2020 Mintiu Gherlii a pierdut prima poziție în clasamentul Ligii a IV-a după etapa a III-a, în urma înfrângerii suferite sâmbătă, în deplasare, pe baza sportivă din Florești, în fața formației Sporting Cluj. Gazdele s-au impus cu 4-2, după ce la pauză scorul era egal, 1-1.

Partida a început cum nu se putea mai prost pentru Vulturul, care s-a văzut condusă încă din minutul 3. Daniel Otvös a deschis scorul pentru Sporting Cluj, însă formația din Mintiu Gherlii a revenit în joc și a restabilit egalitatea în minutul 26, prin Farcaș.

Vulturul a început bine repriza secundă și a trecut în avantaj în minutul 52, când Chiorean a înscris pentru 2-1. Sporting Cluj nu a acuzat însă șocul și a preluat controlul partidei. Daniel Otvös a fost omul meciului pentru formația gazdă, reușind să înscrie de alte trei ori, în minutele 61, 82 și 90+4, completând astfel un poker și stabilind scorul final la 4-2.

sporting cluj fotbal echipa

foto: Sporting Cluj

Gazdele au beneficiat de trei lovituri de la 11 metri pe parcursul partidei, într-un meci în care au fost acordate mai multe cartonașe galbene. De la Vulturul au fost avertizați Neag, Morar și Farcaș, în timp ce Sporting Cluj i-a avut pe lista jucătorilor sancționați pe Floria, Maja, Oprea și Bucur. Partida a fost arbitrată la centru de Octavian Trenca.

Victoria Viișoara, noul lider

Celelalte rezultate ale etapei a III-a au fost:

* ACSM Turda – Viitorul Mihai Georgescu 0-0 (0-0)
* Sport Cluj 2012 – Viitorul Gârbău 3-0 (2-0)
* Juniorul Cluj – Arieșul Mihai Viteazu 4-2 (0-2)
* Victoria Viișoara – Sănătatea Cluj 9-2 (4-1)
* Viitorul Rugășești – ACS Vasile Moga 1-3 (0-2)

După trei etape, Vulturul 2020 Mintiu Gherlii ocupă locul al doilea în clasamentul AJF, cu 6 puncte. Echipa are același număr de puncte ca liderul Victoria Viișoara, care a urcat pe prima poziție după victoria categorică, 9-2, obținută duminică în fața celor de la Sănătatea Cluj. Diferența este făcută de golaveraj.

Pentru Vulturul urmează meci pe teren propriu. În etapa a IV-a, formația din Mintiu Gherlii va întâlni Juniorul Cluj, duminică, 27 septembrie, de la ora 10.

Vulturul Mintiu Gherlii, victorie în Liga a V-a

Duminică s-au disputat și partidele etapei a II-a din Liga a V-a, zona Gherla. Vulturul Mintiu Gherlii a obținut o victorie clară pe teren propriu, 4-1 cu Înfrățirea Livada, după ce la pauză conducea cu 3-1.

Rezultatele etapei:

* Zorile Buza – Energia Mănăstirea 2-3 (2-2)
* Viitorul Răscruci – Vulturul Bunesti 3-1 (2-0)
* Progresul Nireș – FC Bonțida 2-1 (1-1)
* Vulturul Mintiu Gherlii – Înfrățirea Livada 4-1 (3-1)
* Avântul Panticeu – Progresul Cornești 3-0 (1-0)
* Victoria Sic – Unirea Iclod 1-4 (1-1)

După două etape, Unirea Iclod conduce clasamentul, fiind urmată de Vulturul Mintiu Gherlii și Viitorul Răscruci. Toate cele trei formații au acumulat câte 6 puncte.

productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns