De Ziua Internațională a Copilului, parcul central din Gherla va deveni centrul distracției, al curiozității și al creativității, cu ocazia Festivalului STEAM și SportFest, un eveniment dedicat copiilor de toate vârstele. Evenimentul are loc duminică, 1 iunie 2025, între orele 12 și 16.
Organizat de Liceul Teoretic „Petru Maior”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Gherla, Majoretele Queens Dancing și Abso-Tech, festivalul propune o zi plină de activități educative, artistice și sportive, menite să îmbine utilul cu plăcutul și să aducă bucurie în rândul celor mici.
Sub egida Festivalului STEAM, copiii vor putea participa la:
- Concursuri de roboți LEGO Mindstorm
- Experimente STEM
- Harta provocărilor
- Ateliere de art-craft și pictură pe față
- Sesiuni de desen
- Activități intergeneraționale, menite să aducă împreună generații diferite prin joc și dialog.
În paralel, SportFest va anima atmosfera cu o paradă a asociațiilor sportive și culturale, din care nu lipsesc Ansamblul Folcloric „Valea Someșului”, Ansamblul „Dansatorii de pe Someș”, Majoretele Queens Dancing și MCM Girls, Clubul STRIVE, Atletic Olimpia Gherla, Florin Bob.
Evenimentul se bucură de sprijinul Asociației „Oastea Domnului” și al Clubului Interact, care contribuie la organizarea unei zile speciale pentru întreaga comunitate.
Toți copiii din Gherla și împrejurimi sunt așteptați cu entuziasm la parcul mic, pentru a sărbători copilăria într-un mod educativ, interactiv și plin de voie bună.

Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
