Cu atâta zăpadă la îndemănă, nu e de mirare că s-a dat startul campionatului local de făcut oameni de zăpadă. Cu mic cu mare, mai ales copii, cu ajutorul părinților, ori adolescenți cu chef de joacă, s-au pus pe învârtit bulgări pe omăt.
Fiecare a folosit ce a avut la îndemână, acesta fiind prilejul cel mai potrivit pentru a testa imaginația și originalitatea. Desigur, cel mai la îndemână, potrivit tradiției, a fost un morcov pentru nas, o oală sau chiar un lighean din plastic pentru căciulă, două mături pe post de brațe și gata omul!
Așa că nu e de mirare că prin curțile caselor, pe drumuri, în parcuri au apărut oameni de zăpadă dintre cei mai simpatici.
Oameni de zăpadă, de la Gherla până la Buza
Omul de zăpadă ne transmite salutări de la Bonțida, spune Angela.

La Buza, omul de zăpadă are ochi albaștri și este foarte îndrăgit de copii, spune Crina.

La Gherla, la ce frig s-a făcut, toată lumea poartă fular. Și Erik, și omul lui de zăpadă!

Un om de zăpadă mai șugubeț și mai dolofănel, semn de trai pe vătrai, cu căciula într-o parte, a apărut la Orman, în comuna Iclod. A muncit la el cu drag Viorel.

Tot de la Buza, un om de zăpadă, de la Ionela. Cine are urechi de auzit, să audă!

Sandu a ridicat în gospodăria din Diviciorii Mari, în comuna Sânmartin, un om de zăpadă înalt ca bradul. Nu a specificat înalțimea, doar se poate estimata cu siguranță, la peste 2 metri.

De la Iclod vine un om de zăpadă de 2,5 metri. Au învârtit bulgării Ștefania și Cosmin.

La Gherla, familia Rotar, după un an de muncă rodnică pe câmp, nu s-a lăsat până nu a ridicat un om de 2,60 metri.

La Nicula, Cristina și Octavian, ajutați de părinți, au ridicat un om înalt cât casa. Ca să dovedească cît e de mare, l-au măsurat cu ruleta: 2,80 metri

La Ghirolt, în comuna Aluniș, Alexandra a lucrat din greu pentru un om de zăpadă care măsoară 3,30 metri.

De la Sărata, în comuna Panticeu, Paul vine cu un uriaș de 3,50 metri!

La Mintiu Gherlii e deja tradiție, se fac oameni de zăpadă cât mai falnici, spune Ramona. Campionul de până acum are nici mai mult, nici mai puțin, decât 4 metri. Nu-i ajunge nimeni la nas!

Încă un campiona, tot de 4 metri, a apărut la Ghirolt. Aici avem un om de zăpadă sportiv. „E slim fit, are și pătrățele!”, spune Adriana. La cât e de mare, se vede și din avion!

Oamenii de zăpadă, bucuria tuturor
O iarnă sosită mai târziu decât de obicei a reușit ]n scurt timp să readucă zâmbetele pe ulițe și în curți, unde oamenii de zăpadă au devenit mai mult decât simple preocupări de sezon și s-au transformat în motive de bucurie, împărtășite cu cei din jur. De la copiii cu obrajii îmbujorați și mâinile înghețate, până la adulții care au redescoperit farmecul copilăriei, toți au dat zăpezii un chip prietenos, într-un gest simplu, dar capabil să încălzească cel mai mult sufletele.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
