S-a circulat luni dimineață pe un singur sens, pe șoseaua Gherla – Cluj-Napoca, după ce un stâlp de electricitate lovit de o mașină a căzut pe șosea.
foto primite de la Tudor
În jurul orei 7, un apel la 112 a anunțat producerea unui accident rutier. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca.
Echipajele operative de la Punctul de Lucru Jucu au găsit la fața locului un autoturism și un stâlp de electricitate avariate. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar un tânăr de aproximativ 25 de ani, conștient și cooperant, a primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 32 de ani, din localitatea Cășeiu, care conducea un autoturism din direcția Dej spre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând pe sensul opus de mers, ulterior acroșând un stâlp de iluminat.
În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 32 de ani, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.
imagini primite de la Bogdan