Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla au intervenit miercuri dimineață la un accident rutier, petrecut pe raza localității Bunești, în comuna Mintiu Gherlii.
La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj de Ambulanță și un echipaj SMURD.
Salvatorii au găsit un autoturism răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile, fără ocupanți în acesta.
Doi bărbați, cu vârste cuprinse între 30 zi 50 de ani, au fost consultați. Aceștia erau în stare de conștiență și cooperanți.
Polițiștii au fost sesizați despre accident în jurul orei 07.20. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un autovehicul condus din direcția municipiului Dej spre municipiul Gherla, de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Dej, ar fi intrat pe sensul opus de mers, ulterior răsturnându-se în afara părții carosabile.
La testarea cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului auto a fost înregistrată alcoolemia de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.
În urma evenimentului a rezultat rănirea pasagerului, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Dej, ulterior fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
În baza probatoriului administrat de polițiști, pe numele conducătorului auto a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.